La noi, sistemul face ca tineretea sa fie privita ca un soi de handicap. Te alegi, la inceput de drum, cu prea multe oprelisti, te lovesti de prea multe inertii, incit parca abia astepti sa te faci mare si sa le arati tu lor. E tare dificil sa fii tinar in ziua de azi... Romania este tara in care totul pare a concura pentru a-i lipsi de orice minima motivatie pe cei care, inca naivi, mai cred in datoria de a-si urma vocatia, de a da curs unei chemari care ii roade. Stiu de la studentii mei: majoritatea fug de invatamint, chiar daca imi marturisesc ca, in principiu, meseria in sine i-ar atrage. Dar cum sa te descurci cu nici 5 milioane, cit considera statul ca trebuie sa reprezinte leafa unui debutant?
Cred, si nu din motive subiective, ca junetea este virsta la care aplombul este maxim, daruirea de sine la fel, entuziasmul nu e inca tocit, disponibilitatea de a invata de la ceilalti, nu neaparat mai experimentati, inca mai exista, curiozitatea se mai manifesta si ea; sint, totusi, niscaiva avantaje pe care le prapadim ulterior, pierzindu-ne elasticitatea, rabdarea, naivitatea. Acesta este capitalul inestimabil al unui tinar, de care ar trebui sa se profite. Numai ca, de regula, ceea ce se cere intotdeauna cind iti cauti un loc de munca este experienta. Nu stiu de ce, exista la noi, adinc inradacinata, prejudecata conform careia vechimea ilustreaza si valoarea omului. Trebuie sa ai nu stiu citi ani vechime pentru a avansa in functie, trebuie sa te uiti la cel mai in virsta ca la un superior, chiar daca profesional este mult sub tine - tine de respect, nu? Cind apuci sa realizezi cite ceva, pe merit, pe munca ta, cei mai multi se uita parca mirati si-ti suiera, cu deloc simpatica mirare: "Io-te, domn'le, si esti atit de tinar!".
Te angajezi undeva: intri, bunaoara, in invatamint, devii medic stagiar, esti actor debutant... Programul iti este cam incarcat. Ei,