Mi se pare scandalos să afirmi că un erou cultural de talia lui Leonardo da Vinci a fost leneş. Poate că autorul unui studiu având ca subiect ritmul activităţii geniului Renaşterii, W.A. Pannapacker, de la Colegiul Hope, nu avea intenţia să-l insulte pe marele italian. Pe patul de moarte, Leonardo îşi exprima regretul că lasă în urma sa multe opere neterminate şi se întreba dacă un artist poate spune vreodată că nu mai are nimic de adăugat.
El avea nenumărate idei, poate prea multe. Caietele lui sunt pline cu observaţii, schiţe, proiecte, invenţii. Printre ele noi modele de ceasuri, nave, greu dacă nu chiar imposibil de scufundat, maşini zburătoare, tancuri, mitraliere, paraşute, proiecte de îmbunătăţire a navigaţiei, poduri. Dacă era nevoie, Leonardo putea inventa pe loc ceva care să şi funcţioneze.
Dar multe dintre proiectele sale nu au depăşit faza de simple planuri. Cercetările în domeniul anatomiei, revoluţionare pentru epoca lui, i-au fost publicate la mai bine de un secol şi jumătate după moarte. Un pod cu o deschidere de 240 de metri, care avea să unească ţărmurile Cornului de Aur (o parte a Strâmtorii Bosfor), proiectat la cererea sultanului Baiazid al II-lea, a rămas o simplă schiţă. Abia în 2001 o variantă mai modestă este construită în Norvegia, iar în 2006 Guvernul turc hotărăşte realizarea planului original. Leonardo nu şi-a realizat imensul potenţial de om de ştiinţă şi a avut de suferit ca artist din cauza nerespectării termenelor stabilite. Zeci de creditori îl hăituiau, cerând picturile sau sculpturile comandate şi plătite, dar nelivrate, existând şi amânări de câţiva ani. Se cunosc vreo 20 de picturi ale sale şi, dintre acestea, şase (inclusiv Mona Lisa!) se aflau încă în atelier când a murit. Se pare că nu le considera terminate şi îşi petrecea o bună parte a timpului finisându-le.
Contemporanii aveau mereu c