Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile producatorul roman de tigla metalica, BILKA Steel, au crescut la 9 luni cu peste 41%

Publicat in Income Magazine, marți 15 octombrie 2013 ·

BILKA Steel, un important producător român de învelitori metalice (ţiglă metalică), a înregistrat la nouă luni o cifră de afaceri de aproximativ 75 milioane lei. Cifra este în creștere cu peste 41 procente față de aceeași perioadă a lui 2012.

Creşterile cifrei de afaceri din 2012 și 2013 au fost susţinute de liniile de producţie de ultimă generaţie aflate în fabrica Bilka Steel de la Braşov. „Nu este însă indeajuns să ai o fabrică de ultimă generație pentru a ajunge lider de piaţă” declară Horaţiu Ţepeş, proprietar Bilka Steel.

”Performanțele obținute de oamenii noştri de vânzări, sprijiniţi de investițiile în tehnologie realizate anual din 2008, au fost roadele unui mix între atenția acordată consumatorului și calitatea produselor de la care nu am făcut rabat, indiferent de vârfurile de sarcină la care am fost supusi în lunile de vară şi în această toamnă. Ne-am uitat la ce își doresc românii, care sunt nevoile lor în materie de țiglă metalică și am acționat în consecință. Trecem printr-o perioadă în care românii sunt chibzuiți cu cheltuielile, iar piața înregistrează creșteri timide. Consumatorul este mult mai exigent și mai atent în momentul achiziției, dar și mai educat față de anii trecuți. Nu se mai caută produsul cel mai ieftin, este valorizat raportul calitate-preț. Toate acestea au fost susţinute de o aprovizionare şi o distribuţie inteligentă, mai ales în lunile de vârf. Au fost momente în această vară când am simţit că mai mult nu se poate!” declară Horațiu Țepeș, proprietar BILKA Steel.

Creşterea peste estimări se datorează lunilor de vară şi de toamnă. În aceste perioade compania a resimțit o creștere a cererii determinată în mare parte de ”sezonalitate”, spune patronul firmei. "Pe de-o parte unitățile hoteliere din zona montană realizează lucrări de renovare pe timpul verii, iar pe de altă parte sunt foarte mulți români car

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 21 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 57 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 12 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°