Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Marian Rasaliu, a ţinut ieri să răspundă unor acuzaţii lansate de reprezentanţi ai opoziţiei, „mai precis PSD-ul, care a început o pseudo-campanie electorală, spunând că administraţia publică judeţeană şi locală nu fac mare lucru”. Vicele Rasaliu spune că pe lângă multitudinea de proiecte demarate şi aflate în lucru, pentru două dintre ele au primit deja finanţările necesare. „La Predeal, de exemplu, în urma alunecărilor de teren de anul trecut, drumul dintre acest oraş şi Cabana Trei Brazi a devenit aproape impracticabil. Am realizat studiul de prefezabilitate şi împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului şi Consiliul Local Predeal am făcut toate demersurile necesare pentru ca Guvernul să aloce sumele necesare. În urma ultimei note de fundamentare trimise Guvernului, prin care solicitam suma de 43 de miliarde de lei, a fost aprobată suma de 19 miliarde de lei, bani cu care se va realiza injecţia de betoane pentru consolidarea bucăţii de drum afectate. Iar la începutul anului viitor va fi alocată şi restul sumei, de 24 de miliarde de lei, pentru finalizarea întregului drum”, ne-a explicat vicepreşedintele CJ, Marian Rasaliu. Un al proiect la care a făcut referire Marian Rasaliu se referă la infrastrutura afectată de viituri în comuna Vama Buzăului. În luna august, în urma unor ploi torenţiale, au fost distruse 6 poduri, 2 podeţe şi 3 km de drum comunal. „Noi am solicitat 31 de miliarde de lei, dar Guvernul a dat deocamdată 28 de miliarde de lei. Se vor efectua studiile de fezabilitate necesare, iar în primăvara anului viitor vor începe lucrările de refacere. Aşa înţeleg noi să lucrăm, făcând politica proiectelor, nu prin politizare”, a mai spus Marian Rasaliu. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Marian Rasaliu, a ţinut ieri să răspundă unor acuzaţii lansate d