Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Avem echipă să ne batem pentru primele locuri“

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Profesorul Dan Valentin vorbeşte în interviul acordat „ADS“ despre obiectivele şi noutăţile din lotul formaţiei pietrene de handbal.

„ADS“: Sâmbătă jucaţi primul meci din actualul sezon. Debutaţi în sala Polivalentă?

Dan Valentin: Sala trebuie omologată şi pentru jocurile de handbal şi, dacă procedurile nu se vor încheia în timp util, primul meci îl vom disputa în Sala Ceahlăul. În acest caz, abia la finele lunii septembrie am putea juca în sala de 4.000 de locuri, respectiv la meciul cu formaţia din Buzău, din etapa a treia.

Cum evaluaţi şansele de promovare pentru acest campionat?

Anticipez că va fi un sezon destul de echilibrat cu cel puţin 5 echipe din 11 care se vor lupta pentru a intra în Liga Naţională. Terom Iaşi va beneficia de aportul lui Carmen Amariei, jucătoare de lot naţional şi cupe europene, Rapid Bucureşti va avea atuul antrenoarei-jucător Simona Gogârlă, de asemenea, handbalistă de valoare a Naţionalei. Formaţiile din Buzău şi Bacău sunt alături de noi pretendente la primele locuri.

Cum arată lotul de la HCF Piatra Neamţ pentru acest campionat?

Avem o echipă nouă care va creşte în viitor. Mă bazez pe cele opt jucătoate tinere, de 18 ani, promovate de la Suceava, Roman, Piatra Neamţ şi Iaşi. Încercăm să îmbinăm entuziasmul lor cu experienţa Ralucăi Sandu, liderul echipei, al Cătălinei Vornicu, Mariei Stan şi Andreei Raica. Faţă de sezonul precedent am pierdut două jucătoare. Pe Alina Ghidoarcă, transferată la Deva, şi pe Alexandra Slăvilă, care a plecat în Anglia.

Care este componenţa băncii tehnice pentru acest sezon?

Voi fi ajutat în pregătirea echipei de antrenorul secund Valentina Călian, dar o aşteptăm pe banca tehnică şi pe Camelia Bucur. Fosta noastră jucătoare traversează o perioadă mai grea din punct de vedere al sănătăţii, dar sperăm că, după ce se va face bine, va veni alături de noi pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°