Campania este organizată de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi durează până pe 15 mai. În zece ore, aproximativ 110 severineni au direcţionat SMURD-ului cei 2 la sută din impozitul pe venit.
Sub sloganul „Nu lăsa distanţele să se transforme în boli incurabile!”, Fundaţia pentru SMURD a demarat şi în acest an campania de informare privind redirecţionarea a 2 la sută din impozitul pe venit către această structură.
Dacă până acum, scopul acestei colecte a fost acela de a aduca fonduri pentru achiziţia, îmbunătăţirea şi menţinerea în standard a logisticii SMURD în general, de această dată campania îşi propune achiziţionarea unei ambulanţe aeromedicale.
Este vorba despre un avion medical pentru urgenţe care, spre deosebire de elicopter, să fie capabil să se deplaseze în orice condiţii de vreme pentru a putea scurta timpul în care un pacient aflat în stare gravă ajunge la clinica unde poate fi tratat.
110 declaraţii semnate în câteva ore
Paramedicii de la SMURD Mehedinţi s-au alăturat acestei campanii şi încearcă să-i facă pe mehedinţeni să conştientizeze că cei doi la sută redirecţionaţi nu vor fi nicidecum pierduţi.
”În fiecare weekend, pompierii se vor afla în hipermarket-urile din Severin, pentru a promova scopul acestei acţiuni.
În urma campaniei derulate în 2010, Fundaţia pentru SMURD a reuşit să închirieze un elicopter, cu ajutorul căruia s-au salvat peste 40 de vieţi, dintre care 13 copii cu vârste mai mici de 6 ani”, a precizat plt. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta".
Deşi e la început, campania a dat deja roade. În doar zece ore, au fost semnate circa 110 declaraţii.
“Este cea mai bună variantă de a redirecţiona acel procent din impozitul pe venit şi a nu da banii în altă parte. Cel puţin aici totul merge spre sănătatea noast