Studenti prinsi la examen cu mata-n sac si hands-free-ul sub tricou
•Doi studenti ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor au fost eamatriculati fiindca, la un examen de Finante, au fost prinsi, unul, in timp ce i se dictau subiectele prin telefonul mobil, celalalt in timp ce le primea prin SMS
Doi studenti de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universitatii "Al. I. Cuza" au fost eamatriculati pentru ca au fost depistati in timp ce incercau sa fraudeze un examen de Finante cu ajutorul telefonului mobil. Cele doua cazuri, relatate ieri de Vasile Cocris, decanul FEAA, desi incheiate neplacut pentru cei doi tineri, dau inca o data masura ingeniozitatii proverbiale a studentimii si a faptului ca tehnologia este asimilata rapid ori de cate ori e vorba sa se fofileze la un examen. Mai intai, Florentina Gavrila, studenta in anul al II-lea pe locurile cu taxa, in timpul unui examen la Finante, imediat dupa primirea subiectelor si-a chemat prin SMS ajutoarele din afara, in persoana unui anume "Fory-boy". Dupa cateva schimburi de SMS, trimise si primite pe sub banca, "Fory-boy" ii trimite cel de-al doilea subiect, printr-o cascada de 14 mesaje, totalizand vreo doua mii de caractere, adica vreo doua pagini de text. Florentina, cu o mana pe telefon si cu alta pe pix, scrie de zor, pana cand unul dintre cei trei supraveghetori o ia la ochi. In acest moment, un coleg al tinerei, aflat la randul sau in sala si numit "Shtrauby", ii trimite lui "Fory-boy" urmatorul SMS, cat se poate de elocvent: "Nu mai trimite ca a prins-o".
Mai putin spectaculos, cel de-al doilea caz pune in lumina o alta minune tehnica aferenta telefoniei mobile: hands-free-ul. Anume, a relatat decanul Cocris, tot in timpul unui examen de Finante, supraveghetorii l-au luat la ochi pe studentul Sergiu Ionel Fecioru, pentru ca acesta par