Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiică de dictator, pregătită să devină preşedintele Coreei de Sud

Publicat in Adevarul, marți 18 decembrie 2012 ·

Anul 2012 a fost, fără îndoială, unul al schimbărilor. Coreea de Nord are un nou şef de stat, după ce „conducătorul iubit”, Kim Jong Il, a murit, Barack Obama a fost reales la Casa Albă, iar la cârma Japoniei tocmai s-a întors fostul premier Shinzo Abe. Ultima schimbare importantă de pe mapamond, înainte ca anul să ia sfârşit, va fi alegerea unui nou preşedinte al Coreei de Sud.

În cursa prezidenţială au mai rămas doi candidaţi, Park Geun-hye, din partea partidului aflat la putere Saenuri, şi Moon Jae-in, propus de Partidul Democrat Liberal Unit. Dacă Park Geun-hye, fiica fostului dictator Park Chung-hee, va câştiga cursa electorală, va deveni prima femeie preşedinte a Coreei de Sud.

Însă victoria „fiicei dictatorului”, aşa cum a numit-o revista americană „Time”, în faţa redutabilului ei adversar liberal nu este atât de sigură. Asta, mai ales după ce ceilalţi doi candidaţi la preşedinţie, care s-au retras din cursa electorală între timp, şi-au anunţtat susţinerea faţă de Moon.

Fiică de dictator versus fost deţinut

Înainte ca unul dintre ei să se aşeze confortabil în scaunul de preşedinte, amândoi trebuie să facă faţă fantasmelor trecutului.

Park, fiica unui dictator care a condus ţara cu o mână de fier, fără să-i pese de drepturile omului, şi-a cerut scuze în luna septembrie pentru toate atrocităţile la care au fost supuşi sud-coreeni în perioada în care tatăl ei a fost în fruntea statului. Park Chung-hee rămâne în istoria Coreei de Sud drept cel care a pornit motoarele economiei naţionale, însă atitudinea lui nemiloasă faţă de disidenţi şi nu numai a rămas încrestată în memoria populară.

Fiica fostului dictator are un mare dezavantaj, spun analiştii. Park candidează într-o societate foarte conservatoare, unde femeile sunt slab reprezentate atât în Parlament, cât şi în administraţia publică.

Pe de altă parte, Moon a fost înch

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°