Poliţiştii şi jandarmii din municipiul Galaţi au început procedurile de evacuare a persoanelor care locuiesc pe bulevardul George Coşbuc, în apropierea şantierului unde se construieşte un mall şi unde, joi, a fost găsit un obuz de aviaţie de aproximativ o sută de kilograme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, oamenii legii merg din casă în casă şi îi sfătuiesc pe locuitori să îşi părăsească locuinţele până la ora 16.00 şi să ia cu ei animalele de companie, precum şi bunuri sau obiecte importante.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să îşi acopere ferestrele cu pături în eventualitatea producerii unei explozii, ca urmare a detonării obuzului.
Un obuz de aviaţie de aproximativ o sută de kilograme din cel de-al doilea război mondial a fost descoperit, joi, pe un şantier din municipiul Galaţi, unde se construieşte un mall, reprezentanţii Primăriei spunând că persoanele care locuiesc în zonă vor fi evacuate.
Obuzul de aproximativ o sută de kilograme a fost descoperit pe un şantier de pe bulevardul George Coşbuc din Galaţi, unde se construieşte un mall.
Imediat la faţa locului au ajuns pirotehniştii care au izolat zona, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi spunând că există posibilitatea ca bomba să fie detonată la faţa locului, pentru că transportul acesteia ar presupune riscuri mari.
"Există posibilitatea ca bomba să fie detonată pe loc din cauza riscurilor presupuse de mutarea bombei, ceea ce va impune evacuarea localnicilor din zonă. În acest caz se poate impune sistarea oricăror activităţi şi evacuarea pe o rază de un kilometru şi se va crea un dispozitiv de evacuare în acestă situaţie", declara purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
În apropiere de locul respectiv se află patinoarul din Galaţi, mai multe unităţi comerciale, dar şi locuinţe.
Purtătorul de cuvânt a