Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abstracţiunile economatelor

Publicat in Dilema Veche, vineri 4 iunie 2004 ·

Printr-o Hotărîre de Guvern, publicată în Monitorul Oficial la data de 27 mai 2002, primul-ministru semna, alături de alte nume ilustre ale Cabinetului său, înfiinţarea magazinelor sociale, cele care, prin preţuri reduse, aveau să vină în ajutorul pensiilor mici, al beneficiarilor de ajutor social, al persoanelor cu handicap de gradul 1 sau 2, al şomerilor, pe scurt, al tuturor celor aflaţi la "limita riscului social". Cu alte cuvinte, magazinele Economat luau fiinţă exclusiv pentru cei necăjiţi, pentru cei pe care sărăcia îi făcea spectatori pasivi ai vitrinelor magazinelor alimentare. Cu timpul însă, litera legii s-a abstractizat şi s-a tot abstractizat, devenind atît de abstractă, încît, după doi ani, în Bucureşti, cel puţin, sub oblăduirea articolului 4 ("Consiliile locale vor acorda societăţilor comerciale prevăzute la art. 1, precum şi producătorilor care îşi comercializează produsele prin magazinele «Economat» înlesniri la plată, în condiţiile legii, pentru impozite, taxe şi alte venituri ale bugetelor locale.") şi în spatele titulaturii de "Economat" au luat naştere afaceri ordinare care ignoră cu desăvîrşire şi cu surîsul tîmp pe buze nevoia reală a "unora" de a putea cumpăra, ca şi litera legii, de altfel atît de rar respectată. Piaţa Coşbuc. Economatul care este se anunţă cu surle şi trîmbiţe printr-un banner colorat: "Supermarket Economat". Două benzi rulante, montate parcă special pentru cei cu probleme de mers, facilitează coborîrea înspre magazin. Înăuntru, răcoare condiţionată. Întreb dacă eu pot cumpăra de acolo (din auzite şi din lege, înţelesesem caracterul exclusivist al economatelor). O casieriţă tînără care, în lipsă de alte preocupări, îşi mîngîia o şuviţă, m-a măsurat cu un aer de adîncă superioritate, de genul "dacă ai bani, de ce nu?", a dat din umeri, răspunzînd totuşi un "da" nobiliar şi, oleacă enervată de imbecilitatea întrebării,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 14 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 3 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 2 ore
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

ANCOM: România are 5 milioane de utilizatori de internet fix prin fibră optică

Mediafax acum 32 minute
Nivelul de 80% din gospodării conectate la internet fix a fost depăşit, arată raportul de date statistice realizat de ANCOM pe baza datelor raportate de furnizori. „De altfel, obiectivele digitale ale Uniunii Europene pentru 2030 urmăresc ca toate g

Cod galben de intensificări ale vântului în multe județe din țară | HARTĂ

Adevarul acum 27 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului care vizează aproape o treime din țară, valabilă până la ora 23.

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°