Până la ora 16, aproape 40% din bihorenii care locuiesc în mediul rural și-au exprimat opțiunile electorale.
La ora 17.30, președintele Biroului Electoral Județean a comunicat situația Bihorului la scrutinul din 22 noiembri. "Până la ora 16, 34,83% din populația județului se prezentase la urne, ceea ce ne situează pe un loc 30 la nivel național", a declarat Antik Levente. În secțiile special își exprimaseră votul 8.519 persoane la alegerile prezidențiale și 7.988 la referendum. De asemenea, la secțiile speciale de la Gară, Universitatea Oradea și Emanuel, precum și în cea din localitatea Bratca s-au epuizat buletinele de vot. Acestea au fost suplimentate.
În mediul rural, oamenii s-au dus la vot
Dacă la general, situația votului plasează județul Bihor pe locul 30 în țară, în mediul rural, datele se prezintă astfel: 38,96% dintre bihoreni au votat președintele, în vreme ce în mediul urban, s-a înregistrat o prezență de 31,24 procente. La referundum, prezența este mai scăzută în mediul urban înregistrându-se 28,74 procente, iar în mediul rural - 36,53%.