Vom sarbatori, deci, si anul acesta, ziua de 23 August. Daca nu va mai amintiti, este ziua in care poporul roman, sub conducerea Partidului Comunist, a inceput insurectia antifascista si antiimperialista ce avea sa duca la eliberarea tarii de sub jugul fascist. 23 August are insemnatatea sa indiscutabila in istoria moderna a Romaniei si in cea a celui de-al doilea razboi mondial. A fost, fara-ndoiala, un eveniment important, la care-au contribuit mai multe forte politice si militare dintr-o tara disperata, aflata in pragul pierderii unui razboi. Evident ca nu Partidul Comunist a avut rolul decisiv, ci armata, partidele istorice si poate doar in cele din urma acel rege, venetic. Legam ziua de 23 August de amintirea defilarii oamenilor muncii, cu care alegorice si lozinci strigate la trecerea prin fata tribunelor oficiale, legam de aceasta zi comentariile latrate de la televizor, legam de aceasta data amintirea numelor de dictatori formate pe stadioane din trupurile UTC-istilor, pionierilor si soimilor patriei. Istoria mi-a placut fara sa inteleg atunci cu precizie de ce aceasta materie asociata cu epitetul "tocilar" imi va fi candva utila. Mult mai tarziu am inteles de ce 23 August 1944 a insemnat pentru Romania o mare nenorocire: intrarea tarii in sfera de influenta a URSS, cu urmarile stiute. Nelecuiti de comunism (doar sunt aceeasi) guvernantii de azi serbeaza, ca inainte de 1989, acest eveniment nefericit din istoria tarii. Ceea ce putina lume stie, este ca la 23 august 1944 regele Mihai a mintit nerusinat. In "Proclamatia catre tara" difuzata in seara acelei zile - si redactata se pare de Lucretiu Patrascanu - suveranul a pretins ca intoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri si ca Romania a beneficiat de conditii acceptabile. Acest lucru nu este adevarat. Dimpotriva, de la inceputul anului 1944, maresalul Ion Antonescu incepuse tatonari diplomatice atat