Cu Ionuţ m-am întîlnit între un concurs pe care tînărul l-a avut în Statele Unite şi altul în Europa. Îl văzusem la televizor şi credeam că l-aş recunoaşte din prima. Nici vorbă. Eu intram în liceul la care învaţă, el ieşea să mă aştepte, aşa că am trecut senini unul pe lîngă celălalt. Ne-am regăsit puţin mai tîrziu şi am hotărît că locul cel mai bun pentru interviu ar fi pe o bancă, în curtea liceului. Acolo, Ionuţ Budişteanu şi-a dat jos din spate rucsacul în care părea că duce pietre de moară: nelipsitul laptop, un trofeu şi cîteva medalii obţinute pe la concursuri. „Dovezile“ muncii şi pasiunii lui.
DE ACELASI AUTOR Vieţuitorul muntelui La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare Cinematograful din insulă Localități intrate în legendăAre 18 ani şi e în clasa a XII-a la Grupul Şcolar Rîmnicu Vîlcea. Unii spun despre el că ar fi un geniu. El spune că e un softist. Are o idee şi o pune în practică cu ajutorul unui program informatic. Poate „ideea“ despre care s-a vorbit cel mai mult este cipul care, aşezat pe limbă, îi ajută pe nevăzători să perceapă culori, forme, obiecte. Ionuţ a plecat de la ideea că „nu vedem cu ochii, ci cu creierul“ şi a încercat să transmită informaţii către creier prin intermediul limbii. Este un dispozitiv care a primit patru premii la Intel International Science and Engineering Fair, una dintre cele mai mari competiţii de ştiinţă din lume pentru liceeni.
Ar mai fi aplicaţia care recunoaşte dacă omul din faţa calculatorului este vesel sau trist. Alta care recunoaşte dezastrele naturale. Alta face predicţii la bursă sau îi ajută pe părinţi să-şi supravegheze copiii, să vadă pe ce situri intră sau cît timp petrec la calculator.
Lista e lungă. La fel şi cea cu premiile care s-au adunat. Peste 80.
Cînd Ionuţ avea 3 ani, părinţii lui au adus acasă un computer. Aveau de luat nişte bani de la cineva, dar în locul ban
