Scurt remember. In 2009, mai pe la inceputul anului, atunci cand s-a pus problema unui imprumut de la FMI, toate autoritatile noastre (Presedintie, Guvern, BNR) s-au impotrivit. “Nu ne trebuie banii. Nu avem nevoie de ei”- acesta era mesajul public. Era faza de negare. Dupa vreo luna, a inceput faza a doua. Tocmeala. „Dom`ne, nu ne-ar strica sa avem, la o adica, o plasa de siguranta. Nu trebuie sa apelam la bani, dar e bine sa stii ca esti in siguranta. Sa vedem cat luam”, scrie Dan Popa pe blogul lui.

Dupa alte cateva luni, ideea era acceptata, iar acum se admite unanim ca fara acei bani, am fi crapat. Mai mult, suntem dispusi ca pentru ultima transa, sa facem orice. „Cat sa taiem, domnule FMI? 20 la suta? Lasati, taiem 25, ca sa fie”, suna ultimele mesaje publice.

Sunt bugetarii grasi si privatii slabi si cocarjati?

Toata lumea e acum cu gura si cu ochii pe bugetari. Statul nu poate trai fara medici, profesori, politisti samd, adica fara tot ce inseamna bugetari. Asta e o prima constatare. O a doua e ca Statul nu e un srl care trebuie musai sa se ajusteze imediat si neconditionat, pietei.Daca ii scad veniturile cu 5%, sa dea repede afara 5% din personal sau sa taie maine salariile cu 5%. Daca face asta, nu mai e Tara, ci un PFA caruia ii e frica ca iese de pe piata daca nu reactioneaza imediat.

Vorba unui prieten. „Uita-te la bugetari si arata-mi-i pe aia de ti se pare ca erodeaza financiar bugetul. Profesorul cu salariu de incadrare de 1500 de lei? Medicul, cu 1800 de lei? Functionarul public, care ia 1100 de lei? Astia sunt banditii care au provocat deficitul fiscal?", ma intreba prietenul meu. Precizez ca omul are o leafa buna si nu o ia de la vreo institutie de stat.

I-am spus ca nu leafa unuia deranjeaza sau pune piedici, ci numarul prea mare. Daca intri, cum am intrat eu de pilda, in birourile unui minister, vezi ce ins