La negocierea contractului de vinzare-cumparare la pachet a Petrotub si Siderurgica Hunedoara, ofertantul LNM insista pentru trimiterea in somaj a 1.700 de tevari si a 2.700 de siderurgisti. Somerilor de la Petrotub li se ofera, conform legii, trei forme de protectie sociala. Ei vor primi salarii compensatorii, indemnizatii de somaj si venituri de completare. Ei ar putea cistiga, timp de doi ani, in medie, circa 4,7 milioane pe luna, suma influentata de vechime si de calitatea profesionala. Angajatii Petrotub care vor fi disponibilizati vor beneficia de prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 88/2003 referitoare la modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital de stat. Somerii din Petrotub ar putea cistiga, timp de doi ani, in medie, circa 4,7 milioane pe luna, suma influentata de vechime si de calitatea profesionala. Ei vor primi echivalentul a doua salarii medii nete pe economie din ianuarie 2003, adica 9,4 milioane de lei - la data disponibilizarii. De asemenea, se vor acorda plati compensatorii care, conform Contractului Colectiv de Munca din Petrotub, ar insemna patru salarii medii/societate, adica in jur de 30 milioane lei. PRECIZARE! Aceasta suma se va acorda esalonat, in mai multe luni, iar de ea nu va beneficia o anumita categorie de salariati ai fabricii. Potrivit ordonantei, persoanele disponibilizate vor beneficia de indemnizatie de somaj. Conform legii, functie de vechimea in munca, somajul se acorda pe o perioada de sase, noua sau 12 luni. Pentru un salariat din Petrotub, indemnizatia de somaj pe o luna va fi de 1,8 milioane de lei. Pe linga indemnizatia de somaj, disponibilizatii vor beneficia de o suma denumita venit de completare. Aceasta se va calcula ca o diferenta intre salariul individ