N-o fi "Intouchables" un film rasist, cum scria "Variety" anul trecut, dar dupa ce rasul ti s-a potolit poti admite ca multe situatii sunt pe muchie. Pana la urma, succesul lui fulminant se poate datora tocmai faptului ca invarte niste clisee lemnoase, plasate pe sarpanta unei fabule sociale unde incorectitudinea politica e un mod ideal de a fenta melodrama. Si cui ii mai arde in ziua de azi de drame?
Le avem si noi pe-ale noastre, si-au spus probabil milioanele de spectatori care, rand pe rand, au facut coada sa vada filmul in Franta si in cele cateva tari europene unde "Intouchables" a intrat deja, instalandu-se in fruntea clasamentelor.
Cum la noi ruleaza din 13 aprilie in avanpremiera si cum in 13 aprilie a intrat un singur film in premiera, si acela un pasabil film de actiune - chiar daca cu Bruce Willis si Sigourney Weaver alaturi de Henry Cavill ("Lumina rece a diminetii"/"The Cold Light of Day"), filmul mini-vacantei bucurestene de Paste ar putea fi "Intouchables".
Ce are "Intouchables" asa de grozav? Pana una, alta are o varianta de titlu in romana - "Invincibilii" - care nu il avantajeaza, deoarece originalul te trimitea si la ceva invulnerabil, dar si la ceva de neatins/inaccesibil.
Inteligenta de a juca acest titlu pe muchie - tetraplegicul miliardar &deprimat (François Cluzet) si negrul sarac &bon viveur (Omar Sy) nu sunt doar izolati in handicapul lor (fizic/social), dar tocmai handicapul le da puterea sa-l depaseasca; lumile lor izolate reusesc totusi sa comunice samd-, nu e sustinuta si de o nuantare in interiorul povestii care foloseste clisee pe cat de grosiere, pe atat de populare/populiste.
In ultima instanta, poate ca tocmai aceste clisee taiate bucati (nu „feliate”!) asigura succesul filmului, dar daca le treci cu liniuta de la capat observi cat de uscate sunt pana la elementele esentiale: @