Să recunoaştem, o întrebare al cărei rafinament te face să umfli pieptul de mândrie.
Cine a formulat-o? În niciun caz negusul Abisiniei, cântărind din ochi anvergura pectorală a doicii. O curiozitate exprimată cu atâta îndrăzneală în public nu putea aparţine decât unei voci din România. Posesoarea ei se numeşte Mirela Dobre şi este gazda emisiunii „Rendez-vous“, un program de divertisment difuzat de postul Cosmos TV.
Alături îi şade soţul, Şerban Diaconescu, maestru emerit al poantelor fără poantă şi al glumiţelor la care râde singur. Perechea Dobre- Diaconescu manifestă o lipsă de har greu egalabilă în audiovizualul românesc. Poate doar Cristian Groza să se apropie timid de aceşti campioni ai cenuşiului, a căror ambiţie de-a indispune publicul pare inoxidabilă. Ritmul, miezul şi culoarea - elemente decisive pentru succesul unei emisiuni de weekend - strălucesc prin absenţă la „Rendez-vous“. Iar ideea că umorul e marca oamenilor inteligenţi pare pusă între paranteze, dacă nu cumva pulverizată de-a dreptul.
Cei doi nu sunt singuri în platou. Lângă ei vieţuiesc molatic două tinere cărora un farseur pervers le-a inculcat ideea că ar fi dansatoare. La un moment dat, apatia se dizolvă, iar fetele încep să se mişte ca membrele unui trib cărora şeful de luminiş le-a dat de ştire că trebuie chemată ploaia.
Îmi vine greu să descriu ritualul, dar cred că se poate încadra în categoria „deplasare pe loc“. Fetele se pierd într-un tontoroi turbulent, de parcă ar încerca să ţină sub control nişte spasme neaşteptate, după care trec la repertoriul clasic al genului: o mână se întinde acuzator spre ecran, cealaltă se propteşte într-un şold sau se chinuie să aşeze la loc o şuviţă căzută pe frunte. Pe chipuri le încremeneşte un surâs căznit, pe care n-au voie să şi-l dezlipească sub ameninţarea sancţiunilor. Musafirii aşezaţi în