Din 6.796 de elevi care s-au înscris la prima probă a bacalaureatului, s-au prezentat doar 6.613. Puşi să comenteze liber, prin viu grai, un text la prima vedere, 3.597 au primit calificativul de „experimentaţi“.
Astfel, 53% dintre învăţăcei au fost apreciaţi de profesori ca fiind foarte buni. Un procent de 32,5%, adică 2.162 elevi, sunt de nivel „avansat“, iar peste 13%, respectiv 894 elevi, sunt de nivelul „mediu“.
Şcolile din municipiul Suceava au obţinut cele mai bune rezultate. Din 2.455 de elevi ai municipiului, 64% au obţinut cel mai bun calificativ. Cei 230 de elevi ai Colegului Naţional „Petru Rareş“ şi ai Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu“ au obţinut în unanimitate calificativul „excelent“.
În judeţ, la capitolul „excelenţă“ liceele din Rădăuţi au un procent de 68,5 dintre elevi „experimentaţi“, Câmpulung Moldovenesc 66,2%, Gura Humorului, cu 59,2%, iar Vatra Dornei cu 51%. Următoare probă pentru elevii claselor a XII-a va fi pe 19 aprilie, şi anume „evaluarea competenţelor digitale“, adică în folosirea computerului.
Candidaţii absenţi la prima probă a bacalaureatului pot să participe la celelalte probe dar nu vor fi consideraţi admişi, având şansa să dea din nou proba de limba şi literatura română abia în sesiunea din august.