De luni de zile, aud cum se lupta vajnic opozitia cu puterea.Cica “basistii” se lupta cu “voiculescienii” si “antenistii”, iar Crin Antonescu vrea sa faca disparut PDL-ul. Traseistii care isi arata din nou capul in aceste zile, cei care sunt in tot si in toate, impartiali ca tot romanul,demonstreaza ca de fapt ei conduc Romania si, daca ar forma un partid, ar fi un partid mult mai tare decat cele existente in prezent. Traseistii sunt cei care, la prima adiere, la primul pericol de esec, parasesc partidul la al carui san au supt ani buni contracte grase, functii, privilegii si se refugiaza in bratele adversarilor, cei care par a-i primi fara vreo rusine vizibila, cu bratele deschise, cu aerul pierdut cu care iti ridici o scama de pe rever. Explicatia nu poate fi decat dorinta de a parasi o corabie care se scufunda- iar cazul Frunzaverde o demonstreaza din plin.

Cei care vorbesc de batalia putere-opozitie sunt fericiti, pentru ca discuta despre ceva ce eu nu pot observa. In Romania nu exista nicio putere si nicio opozitie, in opinia mea, exista doar un bazin cu mult namol in care se balacesc fericiti toti politicienii, in timp ce increderea populatiei in Parlament a scazut la sub 20% si disperarea creste. Mai exista o voluptate transpartinica in a fura, in a baga mana pana la cot, adanc de tot si a te refugia apoi in alt partid, atunci cand, eventual, cu o noua guvernare, ar risca sa iti zangane o pereche de catuse pe langa urechi. Daca ceea ce descriu nu este real, astept primul politician fara coloana vertebrala de cauciuc care isi da demisia din propriul partid pe motiv ca nu vrea sa stea cot la cot cu un transfug, cu un naufragiat recuperat de la fostii adversari, cu un om cu care s-ar presupune ca in cele 5 minute cat dureaza tradarea ar trebui sa devina frate de cruce pana la moarte si bun coleg de partid. La un minim, ma astept ca, intrebati de jurnali