Nici o casă fără peşte oceanic! - aşa suna o reclamă-somaţie de pe vremea lui Ceauşescu. Nici o propoziţie fără neologisme! - aceasta este deviza pe care pare s-o urmeze Daniela Sitar-Tăut, autoarea volumului de critică literară "Valori şi prezenţe conjuncturale". Există, bineînţeles, un limbaj de specialitate al criticii literare. În absenţa lui, evaluările şi clasificările operelor literare n-ar mai avea precizie. Dar autoarea noastră face abuz de terminologie, probabil din dorinţa secretă de a-l intimida pe cititor. Rezultatul? În loc să-l intimideze îl amuză. Acţiunea ei critică se transformă într-un spectacol de divertisment. Numai Henri Zalis, dintre criticii contemporani cu noi, mai reuşeşte să fie atât de hilar.
Iat-o pe Daniela Sitar-Tăut caracterizând un roman al lui Eugen Curta:
"Structura oximoronică a titlului, Misoginul îndrăgostit, inculcă sugestii paradoxale, o reconvertire a insului ginofob în tagma vasalilor afectului. Eroul are predispoziţii hermeneutice, stabilind o taxonomie inedită a feminităţii. [...]
Personajul nu-şi revendică genealogia în arhetipal, modelul mitic constituind doar rampa de lansare a multiplicităţii, vizualizând umanitatea masculină ca o rezervaţie de clone donjuaneşti, atinse irefutabil de morbul insaţiabilităţii erotice sardanapalice."
Cartea este plină de mii de astfel de fraze. Dacă le traducem într-un limbaj firesc constatăm că ideile exprimate cu atâta emfază sunt dintre cele mai banale.
Culmea este că şi atunci când vine vorba despre penis, da, despre popularul penis, autoarea se exprimă în acelaşi stil pompos:
"Istoria diacronică a organului buclucaş se metamorfozează proliferant într-un creuzet al receptării, ce nu eludează componenta istorică, antropologică, psihanalitică sau culturală. Autorul investighează tematica bicefal, fie prin angrenarea naratorului în discursul analit
