Ashley Nicole-Anderson, o profesoară de 24 de ani, de la liceul Aplington-Parkersburg din Iowa, a fost acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu patru dintre elevii săi. Femeia a recunoscut că a făcut sex doar cu un singur elev de-al său, care era cu 6 ani mai tânăr decât ea, scrie Daily Mail. Profesoara a mai mărturisit, în faţa anchetatorilor, că cu alţi trei elevi a făcut doar sex oral.
Cotidianul britanic mai notează că Ashley Nicole-Anderson a trimis fotografii cu ea dezbrăcată elevilor cu care a fost implicată în relaţii intime.
Oamenii legii au aflat de acest comportament neadecvat al cadrului didactic de la un profesor. Acesta surprinsese o discuţie între unul dintre elevii cu care femeia întreţinea relaţii sexuale şi un alt coleg de şcoală, victima plângându-se că este hărţuit sexual de profesora de matematică.
Imediat după ce s-a aflat de ceea ce se întâmpla în liceul Aplington-Parkersburg, poliţia a demarat o anchetă în urma căreia s-a aflat că profesoara a avut relaţii intime cu cel puţin patru elevi de-ai săi. Potrivit datelor anchetei, profesoara a întreţiunut raporturi sexuale cu elevii săi în timpul anului şcolar 2011-2012.
Ashley Nicole Anderson a fost arestata, dar apoi eliberată pe cauţiune, după ce a plătit suma de 5.000 de dolari. Ea este cercetată în stare de libertate pentru abuz sexual. Din cauza comportamentului neadecvat şi pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu elevii săi, femeia riscă până la 5 ani de închisoare.