Colindele de Crăciun reprezintă un obicei foarte vechi, practicat la începutul anului. Cînd Anul Nou a fost separat ca dată de sărbătoarea Crăciunului, acesta a prezervat multe dintre practicile începutului de an, precum şi urme de cult al morţilor. O. Bârlea presupune că „«Mioriţa» a fost tot o colindă de doliu după cioban mort“.
Dar în creaţia orală mărturia este trunchiată, parţială, adevărul integral nu poate fi reconstituit. Sensurile profunde sînt şi rămîn ocultate. Discursul oralităţii ne instruieşte deopotrivă prin date plauzibile, ca şi prin hiatus. Recuperarea, reiterarea reală a unui illo tempore nu apare doar ca aspiraţie şi idealizare a unei epoci revolute. Performarea unui fapt, varianta folclorică este o adevărată „întreprindere magică“, asumare a unei epistemologii active, mereu în curs de elaborare, ale cărei componente sînt propuse în structuri flexibile, coerente, menite să asigure identitatea culturală a individului, a comunităţii.
Factura motivelor călătoare nu este independentă de un context cultural-istoric, dar are o proprietate specială: tranzitează nuclee ideatice. Acestea pot produce implozii de sensuri şi atitudini. Motivele călătoare nu evoluează numai într-un registru de luciditate, exprimat ca atare. Creaţiile orale, la a căror alcătuire participă din plin, solicită integral omul. Nucleul ideatic este concept, imagine, suscitare de acţiune, emoţie, inspiraţie, blocaj etc.
„Mioriţa“-colind propune, pe de o parte, contemplarea activă, rituală şi elegiacă, pe de alta – înstrăinarea existenţială, de spaţiu, de timp, de situaţie. Naraţiunea se anunţă sub semn de îndoială, de interogare. Apoi, povestea se leagă în modul obişnuit, omorul, ce ar putea urma la apus de soare, ascultînd de un ritm al fiindului care răsare şi el şi apune. Canonul mioritic este acum perturbat. Ciobanul se teme, nu este gata să se sacrifice, îl ve
