An de an, în sondajele făcute în rândul populaţiei, o întrebare este repetată obsedant: România merge sau nu într-o direcţie bună? Nu e de mirare că sunt adunate răspunsuri irelevante în cele mai multe dintre sondaje.
De vreme ce reperele nu sunt certe, lucrurile fiind judecate făcându-se abstracţie de două puncte cardinale – unde am ajuns şi cum am putea să ajungem unde vrem să ajungem – răspunsurile nu au cum să nu fie confuze. De obicei, sunt confuze.
Tocmai de la aceste două puncte cardinale – unde am ajuns şi cum am putea să ajungem unde vrem să ajungem – au plecat cei şapte protagonişti ai dezbaterii de miercuri dimineaţă, de la Banca Naţională. S-a derulat, de fapt, a 11-a ediţie a unui schimb de opinii inaugurat în 2003 şi care, de atunci, are loc an de an, în iulie, sub genericul „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”. De această dată, invitaţii guvernatorului BNR au fost prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, viceguvernatorul Cristian Popa, Daniel Dăianu (prim-vicepreşedinte la ASF), Mişu Negriţoiu (preşedintele Grupului Financiar ING), Lucian Croitoru (consilier al guvernatorului BNR) şi Eugen Rădulescu (director în BNR). Tema fiind de un interes major: „Perspectiva economiei româneşti”. Desigur, nu s-au făcut prognoze, nu au fost avansate cifre, nu au fost trasate direcţii. Guvernatorul BNR chiar a ţinut să sublinieze că această dezbatere nu poate să fie mai mult şi nu va fi mai mult decât o sursă de inspiraţie pusă pe rol de un grup de veterani ai tranziţiei. Numitorul comun al tuturor ideilor avansate de „grupul veteranilor tranziţiei” şi care, apoi, a înfierbântat dialogul cu sala fiind un concept care, timp de 23 de ani, a produs angoase, a dus la disperare politicienii şi a enervat opinia publică. Iar cuvântul ce exprimă acest concept este macrostabilitate. Încă din anii ’90, în dezbaterile publice, se înmulţiseră vocile care strigau: „Ne-am