Te-ai mărturisit, sau abia acum am citit eu, despre confesiunea ta sexuală. Convingerile profunde, fundamentale, inconfundabile ale existenţei tale. Uite, d-aia nu te suportam eu: te prefăceai şi ne luai din gagici la o derută pidosnică.
Acum îţi arătaşi orientarea... pe faţă, nu pe spate. Nu mai era nevoie. Se vedea. Se cunoştea. Se străvedea, ca pilozităţile intime ale unei dudui, printr-un şort ud de mătase. Nu e o noutate, o curiozitate pentru cei ce te-au cunoscut şi cele ce te-au curtat...
Erai pufos vizibil, te dădeai cu rimel, cu ruj, ieşeai din ţară numai pe la Curtici, făceai cură de slăbire şi urai prietenilor de revelion „un anus nous", purtai ceasuri cu rubine... Asta era demult, pe când o Europă civilizatoare ne îndeamna pe noi mocanii la toleranţă. Acu, recent, nici măcar nu e o ruşine sau ceva penal ca pe vremea lui Hitler, or a comuniştilor. E ceva normal, banal să fii homosexual. Nu mai e o curiozitate. Aproape că mă simt jenat... E o formă de progres cu ruşinea, cu reforma înainte. Se pot face şi căsătorii. Statul european tot timpul a-ncurajat, grijuliu, actul cu rigorile, cu rugăciunile sale urgente. Nu pricep de ce Biserica vrea să curme pidosnica apucătură. Dacă e bine şi... acolo? E la 2-3 centimetri distanţă...? Dar nu iese nimic viu. Că nu aşa se asigură perpetuarea speciei, e treaba fiecăruia!
Am văzut un căţel încercând cu o pisică. Nu putea nicidecum, deşi s-a chinuit mai bine de un ceas. Animalul, ca animalul, nu putea pricepe faptul că genetic, fiziologic nu se putea. Că aşa a vrut Domnul: a montat orificiile atipic... La oameni, la fiinţele raţionale, din contră, a creat toate condiţiile. Alege, parcă a spus (Diavolul, cred eu)... Deşi, Biserica socoate alegerea inversă un păcat. O pervertire.
Confesiunea ta mi se pare uşor forţată, dornică de publicitate. Că, de fapt, ăsta e viciul tău fundamental: foamea d
