Figurând printre hotelurile cele mai reputate şi cele mai importante din Europa, având "în dotare" o arhitectură de avangardă, Fairmont Monte-Carlo a fost conceput să reprezinte eleganţa somptuoasă a unui transatlantic tras la odihnă la malul mării de azur.
Nu te cheamă nici Ion Ţiriac, nici Gigi Becali şi, totuşi, ţi se pune pata-ntr-o zi să-ţi trăieşti viaţa pe gust. Să-ţi dovedeşti că poţi, că eşti liber să faci ce vrei cu banul tău strâns de la nuntă şi din salariul care este... Laşi femeia să bolborosească în sinea ei că mai bine ar fi fost o juma' de concediu la Voineasa, laşi datul cu sapa în grădina părinţilor şi revanşa la table cu vecinul, îţi umpli două valize cu haine şi salam de Sibiu şi te avânţi în lumea largă. Ce, doar Ţiriac şi Becali au voie?
Unii nutresc ambiţia să vadă, măcar o dată, Neapole, alţii, Ierusalimul sau Mecca şi, aidoma Ecleziastului ("am fost, am văzut, sufletul mi s-a mângâiat"), smulg o fărâmă din eternitatea lumii. Ţie nu ţi-au rămas decât ziarele în care, din ce în ce mai des, citeşti despre o ţară de doi kilometri pătraţi, numită Monaco. Acolo, scriu paparazzi, trăiesc cei mai bogaţi oameni din lume. Întrebi şi tu: e interzis? N-au pus taxă de intrare? Se poate merge pe stradă după cum te taie capul? Şi, după ce afli că te încadrezi, bagi valizele-n taxi şi te opreşti la Aeroportul Băneasa.
Ai noroc de o cursă smart flying, zbor direct până pe Coasta de Azur, la un preţ sub 50 de parai, şi gata: eşti în aer! Monaco n-are aeroport şi, din cauza asta, drumul pe sus se opreşte la Nisa. Ai putea să mai rămâi în oraşul cu parfum de lavandă... Dar nu, tu vrei la Monaco! Cu încă puţin noroc, prinzi oferta hotelierilor monegaşti care vând trei seri la un hotel incluzând transportul gratuit cu helitaxiul; caz fericit în care te urci în elicopter şi cobori pe acoperişul unui hotel. Altminteri, se poate ajunge, la fel de
