După aplanarea scandalului izbucnit în comună din cauza furturilor de pe câmp şi din pădure, ţiganii din zonă, mai precis copiii acestora, sunt pe cale de a declanşa un nou conflict.
Disputele care au început să se manifeste sunt legate de locul de amplasare a unei noi şcoli, 32 dintre localnici depunând la Primărie petiţii din care rezultă că nu sunt de acord cu zona unde va fi ridicat imobilul. Argumentele invocate de reclamanţi sunt pe cât de diverse pe atât de puerile, toate referindu-se la ... potenţialul pericol pe care l-ar reprezenta copiii rromilor ce vor învăţa aici, pericol legat de furturi, agresiuni, jigniri etc. Concret vorbind, cele 32 de persoane care se împotrivesc construirii şcolii în imediata vecinătate a grădiniţei susţin în plângerile lor că sunt deja insultaţi şi agresaţi de copii, care folosesc „cuvinte murdare”, invocând şi faptul că viitorii elevi vor rupe porţile, vor mâzgăli pereţii caselor, vor fura chiar şi cheile de la porţi şi uşi, lucruri care se întâmplă şi în prezent. „Faceţi şcoală ţigănească”!, le-au scris oamenii edililor, manifestându-şi nemulţumirea că terenul de 2.000 de metri pătraţi pe care va fi amplasată şcoala a avut iniţial destinaţia de parc public. În timp ce petiţionarii îşi exprimă temerile lor, temeri legate în special, culmea, de ceea ce ar putea să se întâmple mai rău, Primăria şi consilierii locali sunt de cu totul altă părere.
„Achiziţionarea terenului şi construirea unei noi şcoli au fost aprobate de Consiliul Local. Şcoala despre care vorbim trebuie urgent ridicată, deoarece toată lumea ştie că unul dintre imobilele în care funcţionează astăzi Şcoala Generală a fost revendicat de către Biserica Evanghelică, şi trebuie retrocedat până în 2009. Locaţia a fost aprobată de proiectant, pentru simplul motiv că nu există alt teren disponibil. Terenul pe care au început deja săpăturile la fundaţie aparţine