Biserica, mistuită de flăcări luni seara, îşi va primi din nou enoriaşii la slujbe. Lăcaşul îşi va deschide porţile în această duminică, începând cu ora 10.00. Anterior, Înalt Preasfinţia sa Ciprian Câmpineanu va oficia o slujbă de sfinţire a lăcaşului la ora 9.00.
Autorităţile sectorului 2 au anunţat că au început lucrările de reconstrucţie a bisericii. Muncitorii au demolat şi curăţat resturile de la vechea turlă distrusă de incendiu şi se pregătesc să construiască o nouă cupolă, astfel încât slujbele religioase să se desfăşoare fără probleme. Enoriaşii au dat şi ei o mână de ajutor. În curtea bisericii, oamenii spală şi curăţă icoanele şi obiectele de cult salvate de la incendiu.
La refacerea bisericii se lucrează în două schimburi, ziua şi noaptea, pentru ca lucrările să fie gata în cel mai scurt timp. Edilul sectorului 2, care monitorizează atent lucrările, a cerut să fie înlocuită întreaga instalaţie electrică. Pentru ca lucrările de refacere a bisericii să se termine la timp, primarul Neculai Onţanu a dispus ca o serie de voluntari ai Detaşamentului Gărzii Civice al sectorului 2 să asigure respectarea măsurilor de pază şi protecţie a muncitorilor şi enoriaşilor veniţi să ajute la reparaţii şi igienizări.
În urma incendiului, turla din lemn bisericii s-a prăbuşit. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, la ora producerii dezastrului biserica fiind închisă. Pagubele provocate de incendiu au fost estimate de oamenii bisericii la 100.000 de euro.