Universitatea Craiova a remizat ieri, 1-1, cu Mlada Boleslav.Pentru olteni a înscris Mihai Costea din pasa lui FlorinCostea.
Craiova a avut oaspeţi de seamă la meciul de ieri. Trupa luiNapoli a fost spionată la amicalul cu cehii de la Mlada Boleslavatât de oficialii lui Dinamo, cât şi de stelistul MM Stoica.Dincolo de fraţii Costea, care au şi creat golul Ştiinţei, la joculde ieri s-a remarcat din nou fundaşul central Zoro (foto). Acesta ajucat doar 45 de minute, dar prestaţia sa a fost din nou laînălţime. După joc, Zoro a declarat: "Am văzut o echipă cu jucătoritineri, foarte buni şi cu un antrenor excelent. Pe mine nu măinteresează problemele de dinainte de venirea mea, vreau doar sămuncesc cât mai bine. Nu cred că se pune problema retrogradării,avem o echipă bună.
"Mai vreio sută?"
Altfel, Andrei Prepeliţă a beneficiat ieri de un cadouneaşteptat. Cunoscând problemele financiare de la echipă, Ana MariaProdan i-a oferit jucătorului bani de buzunar. "Uite două sute dedolari! A, mai vrei o sută? Ok, hai că îţi dau cinci sute", alicitat agentul FIFA, după care a plecat pe terasa complexuluipentru a urmări meciul lui Dinamo. Totodată, jucătorul a fostfelicitat la finalul partidei şi de către MM. "Sunt fanul tău, ştiiasta", a afirmat oficialul Stelei.
Universitatea Craiova a remizat ieri, 1-1, cu Mlada Boleslav.Pentru olteni a înscris Mihai Costea din pasa lui FlorinCostea.
Craiova a avut oaspeţi de seamă la meciul de ieri. Trupa luiNapoli a fost spionată la amicalul cu cehii de la Mlada Boleslavatât de oficialii lui Dinamo, cât şi de stelistul MM Stoica.Dincolo de fraţii Costea, care au şi creat golul Ştiinţei, la joculde ieri s-a remarcat din nou fundaşul central Zoro (foto). Acesta ajucat doar 45 de minute, dar prestaţia sa a fost din nou laînălţime. După joc, Zoro a declarat: "Am văzut o echipă cu jucătoritineri, foarte buni şi cu