Publicaţia „The New York Times“ a spus la finalul lunii ianuarie că a fost atacată timp de patru luni de hackeri din China. Atacurile au fost oprite, dar rămân câteva detalii de care Internetul trebuie să ţină cont şi care aruncă o altă lumină asupra hackerilor.

În lumea hackingului poate că cei mai cunoscuţi sunt membrii Anonymous. Într-adevăr, au parte de cea mai mare expunere, în mare parte datorită acţiunilor lor, dar în mediul online atenţia trebuie îndreptată asupra celor care nu sunt cunoscuţi, cei de care oamenii n-au auzit, după cum afirmă „The Guardian“. Această lume a atacurilor informatice se împarte pe ierarhii şi fiecare nivel are povestea sa.

Întâi de toate, trebuie menţionat că sunt câteva reguli ale noilor ameninţări informatice. Produsele antivirus nu te protejează mai deloc, dată fiind rapiditatea cu care sunt dezvoltate noi soluţii de penetrare. Spre exemplu, soluţia Symantec în cazul „The New York Times“ nu a identificat decât o ameninţare dintre cele 45 de programe tip malware. Apoi, universităţile sunt puncte de sprijin pentru acţiunile masive. Infrastructura de calcul a acestora este perfectă pentru ascunsul urmelor sau pentru organizarea unor atacuri masive.

Definiţia cuvântului hacker era, până nu demult, „cineva care intervine în funcţionarea unui calculator“. Acum, noua definiţie este „utilizatori care pătrund într-un sistem fără permisiunea proprietarului“.

Cele trei niveluri ale hackerilor:

Amatorii este categoria în care intră şi membrii Anonymous. Aceştia sunt, de regulă, organizaţi în jurul unor idei puţine, dar importante pentru ei şi oricine poate fi un membru. Dacă se cade de acord asupra unei ţinte, contribuirea la atac este deschisă oricărui utilizator. Aceşti oameni sunt, mai mereu, aroganţi şi se cred foarte buni la ceea ce fac.

„Ei se consideră prea inteligenţi pentru a fi prinşi şi foloses