Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a terminat recesiunea. Și acum, ce?

Publicat in Vox Publica, vineri 13 mai 2011 ·

6 efecte.

+ Click pe grafic pentru mărire +

+0,6% față de trimestrul anterior și +0,3% față de același trimestru al anului trecut. Așa arată primul trimestru al lui 2011, primul de creștere după doi ani întregi de recesiune. La ce să ne-așteptăm:

1. Din analizele de risc referitoare la România dispare minusul rușinos pe care îl mai împărțea doar cu Irlanda și Grecia (sau cu Portugalia care tocmai s-a întors pe minus). Asta înseamnă că vor intra în țară bani mai mulți, mai ieftin, ducând cursul leului în jos.

2. Presiunile salariale încep să crească. Chiar și în multe companii relativ profitabile, salariile au fost înghețate pentru că “e recesiune”. Acum, a venit scadența. Însă creșterile de venituri nu se vor vedea automat în statisticile oficiale și în colectările de impozite. După expedițiile de jaf ale Guvernului – mărirea CAS cu 3 puncte în februarie 2009 și mărirea TVA cu 5 puncte în iulie 2010 – “contabilitatea creativă” nu mai este excepția ci regula.

3. Există însă și un revers. Companiile care au mers prost și au crezut că e din cauza recesiunii vor avea o surpriză – recesiunea nu este o cauză ci un efect. Trezite la realitate, vor fi forțate să facă abia acum restructurările pe care au încercat să le amâne.

4. Politrucii se vor simți obligați să cheltuiască mai mult, pentru ca “să se simtă creșterea economică”. Ar fi o greșeală grozavă. Bugetul este cel care are probleme, nu economia, care e doar împovărată de taxele menționate mai sus.

5. Cresc și presiunile inflaționiste, peste viteza deja mare a prețurilor. Vestea bună este că în cazul ăsta inflația va duce înapoi o parte din avuția care fusese transferată din sectorul productiv în cel bugetar și al asistenței sociale. Vestea proastă este că în sistemul bugetar încă nu au fost rebalansate veniturile după merit. Astfel, un medic rezident cu 1.000 de lei salariu va a

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Amenințare falsă cu bombă la un gimnaziu din Târgu Mureș

Radio Mures acum o ora
Sesizarea către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost făcută în această dimineață printr-un apel la 112, fiind vizat Gimnaziul Liviu Rebreanu din municipiu. Potrivit IPJ Mureș, la fața locului s-au deplasat mai multe structuri, dintre care

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°