De sâmbătă până pe 23 decembrie, Piaţa Sfatului va găzdui Târgul de Crăciun „Roadele Pământului”. Astfel, braşovenii, dar şi turiştii care se vor afla în oraşul nostru vor putea cumpără atât cadouri pentru cei dragi, cât şi alimente pentru seara de Crăciun. Organizatorii - Convivium-ul Slow Food Braşov şi Asociaţia „Roadele Pământului”, cu sprijinul Primăriei Braşov – spun că la Târg se vor găsi toate ingredientele pentru un meniu sărbătoresc - pâine de vatră, afumături, şorici, peşte afumat, murături, brânză sau turtă dulce. De asemenea, la standurile comercianţilor urmând să găsească vinuri ecologice de Târnave şi cele trei tipuri de schnapps de la Râşnov: de zmeură, cireşe sau pere Williams. Cei care nu au timp să gătească pot opta pentru sarmale, cozonaci şi prăjituri de casă, cumpărate de la târg. În afară de schnapps, făcut după vechi reţete săseşti, noutăţile acestei ediţii sunt pâinea integrală cu cartofi şi coaptă în cuptor cu lemne de la Tuşnad şi uleiul din seminţe de dovleac, produs la Turda. De sâmbătă până pe 23 decembrie, Piaţa Sfatului va găzdui Târgul de Crăciun „Roadele Pământului”. Astfel, braşovenii, dar şi turiştii care se vor afla în oraşul nostru vor putea cumpără atât cadouri pentru cei dragi, cât şi alimente pentru seara de Crăciun. Organizatorii - Convivium-ul Slow Food Braşov şi Asociaţia „Roadele Pământului”, cu sprijinul Primăriei Braşov – spun că la Târg se vor găsi toate ingredientele pentru un meniu sărbătoresc - pâine de vatră, afumături, şorici, peşte afumat, murături, brânză sau turtă dulce. De asemenea, la standurile comercianţilor urmând să găsească vinuri ecologice de Târnave şi cele trei tipuri de schnapps de la Râşnov: de zmeură, cireşe sau pere Williams. Cei care nu au timp să gătească pot opta pentru sarmale, cozonaci şi prăjituri de casă, cumpărate de la târg. În afară de schnapps, făcut după vechi reţete săseşti, noutăţile