Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Angela Merkel priveşte într-un mod foarte raţional relaţiile româno-germane

Publicat in Romania TV, duminică 16 iunie 2013 ·

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că din discuţiile avute cu Angela Merkel la Berlin a reieşit un mesaj de respect şi prietenie pentru România, cancelarul german privind relaţia cu Bucureştii cu pragmatism. Ponta a precizat că i-a comunicat cancelarului german că nu vede posibilă o nouă criză politică în România în cursul anului 2013.

Victor Ponta a dat detalii despre vizita recentă efectuată la Berlin şi discuţiile de acolo. Astfel, dejunul de lucru pe care cei doi şefi de guvern l-au avut, împreună cu consilierii ambelor părţi, a fost precedat de o discuţie tête-à-tête Ponta-Merkel pe terasa Cancelariei, discuţie ce a durat 20-25 minute.

În cadrul acesteia, cei doi au convenit în linii mari asupra subiectelor aflate în discuţie, detaliile fiind stabilite ulterior, împreună cu echipele celor doi. "Acest gen de discuţii este un lucru folosit şi de alţi premieri europeni. Este un mod de lucru aplicat din ce în ce mai des", a spus Ponta.

Primul-ministru a susţinut că vizita sa la Berlin a arătat că relaţiile româno-germane sunt strânse şi cordiale. "Mesajul a fost unul de respect şi prietenie, nu pentru mine personal, ci pentru România", a spus premierul. El a precizat că acest lucru este demonstrat şi de declaraţiile făcute de către Philipp Missfelder, unul dintre purtătorii de cuvânt ai CDU, partidul de guvernământ din Germania, referitor la rezultatele vizitei. "Dacă n-ar fi fost un punct de vedere agreat, mă îndoiesc că purtătorul de cuvânt al CDU vorbeşte neîntrebat", a spus Ponta.

Întrebat dacă se consideră un prieten al cancelarului german, Ponta a răspuns: "Sunt premieri în Europa pe care nu mă feresc să mă refer la ei ca la prieteni: e prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Austriei sau premierul Slovaciei. Nu pot să spun asta despre Angela Merkel, însă ea este un om foarte pragmatic şi foarte raţional. Î

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°