Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remanierea, din lac în puţ

Publicat in Revista22, marți 7 septembrie 2010 ·

Desigur, mulţi vor spune că tripleta a fost lăsată într-un picior. Unul solid însă, dacă ţinem cont că e vorba de Blaga, omul cu „Doi şi un sfert“ în parohie, cel care dirijează cu mână de fier hăţurile filialelor şi care şi-a implantat omul la Economie. Ei da, e o victorie din punctul acesta de vedere. Una pe gustul poporului din sondaje, care voia cele două capete de „moţoci“ şi, spre puţina satisfacţie a preşedintelui, care îşi face socoteala că prin debranşarea celor doi de la conducta bugetaro-clientelară va întări poziţia „reformiştilor“ în războiul pentru putere din PDL.

Unul care se anunţă feroce şi cu mult sânge pe treptele din Modrogan. Deci, singura parte bună a remanierii, din perspectiva raportului de forţe în PDL via preşedinte, ar fi înlăturarea celor doi „grei“, Videanu şi Berceanu (o revanşă după tentativa similară ratată, din decembrie 2008). Cât despre Şeitan şi Vlădescu, două mediocrităţi cu cotiere ponosite de atâta frecat bilanţurile de venituri-cheltuieli şi legile pe post de storcător de bani, singurele lor filosofii economice, trebuiau debarcaţi de mult.

De altfel, Şeitan şi-a semnat singur condamnarea, odată cu normele de aplicare la Ordonanţa drepturilor de autor. Cea cu trei cozi la trei ghişee. Iar Vlădescu a lăsat moştenire nu doar negocierile cu FMI, ci şi un Cod fiscal pe site, precursor al impozitării progresive, chintesenţă a gândirii social-democrate. Finanţistul a semnat, probabil, un contract de drept de autor cu televiziunile mogulilor, cărora le-a oferit pe tavă un biftec din care vor ronţăi săptămâni. Asta ca să nu-l uite lumea prea repede.

În rest, remanierea seamănă cu testamentul încheiat la nervi, prin care îţi laşi moştenire procentele duşmanului. Adică opoziţiei, în cazul de faţă. Care nici nu se aştepta la aşa cadou. Un guvern cu un corupt cu NUP (Ariton), cu un dinozaur (Tabără), doi traseişti (Botiş

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 5 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 9 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 8 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 12 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 12 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

joi

8°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

joi

6°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

joi

8°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°