M-am bucurat când am auzit că oraşul Košice este una din cele două capitale culturale ale Europei. La fel de mult cum m-aş bucura dacă şi Clujul ar fi numit...cât mai repede cu putinţă. Asta pentru că, este foarte adevărat, Košice nu este un oraş obişnuit.
"Košice nu este un oraş ca toate celelalte", citesc, pe acest subiect, pe site-ulPresseurop. "Înainte de toate, acesta este, după Bratislava, singurul oraş adevărat al Slovaciei. Oraş adevărat în sensul în care nu ai impresia, după ora 18, de a trăi într-un muzeu abandonat, şi în care poţi asista, în aceeaşi seară, la un concert de jazz, la premiera unei opere sau la un tehno party. Un oraş care nu are numai un chip, dar şi un miros şi vibraţii deosebite. Dar asta nu este tot. Košice nu este un oraş slovac propriu-zis".
Aşa este. Košice era, pe vremea când l-am vizitat prima oară, cu vrei 30 de ani în urmă, un oraş cehoslovac. Plin de o populaţie maghiară care rostea cuvintele cu un accent inimitabil (ceva similar felului în care procedează francezii din Marsilia, şi din acest punct de vedere cred că este o coincidenţă fericită şi deloc întâmplătoare faptul că ambele oraşe sunt capitale europene ale culturii...), dar persoane, în sine, foarte amabile, foarte generoase. Deschise. Oraşul, în sine, ca un mic castel. Turnuri şi tunuleţe, un mic aer de provincie dar cu o deschidere cosmopolită spre alte naţii, spre alte orizonturi...Burghez şi modern în acelaşi timp. Aceeaşi senzaţie regăsită în Cluj.
Era, pe atunci, ceva inedit. Pentru cei care mai ţin minte, erau vremurile când aveau voie să iasă din ţară, pe rând, un an autoturismele cu număr par de înmatriculare, şi celălalt an, cele cu număr impar. Košice ne era deci destinat o dată la doi ani, pentru că, uitai să menţionez, am încă rude la Košice. Cred că acolo am şi învăţat prima oară ce fantastic este să joci fotbal (au o echipă de fotabl femin
