Pe la sfârşitul anului trecut am auzit mulţi oameni reflectând cu voce tare: "A fost un an bun; am reuşit cutare şi cutare lucru, mi s-au împlinit câteva vise" sau "Am avut un an greu, dar sper să fie mai bine la anul". La sfârşitul fiecărui an ne facem un bilanţ: ce am reuşit să fim, să facem şi să avem, ce n-am reuşit, ne revedem slăbiciunile şi forţa, ne observăm punctele tari şi pe cele slabe din trecut şi, conştient sau nu, desenăm în minte, precum arhitecţii, un ţel pentru anul... ce se aşterne în faţa noastră. Chiar dacă nu avem un scop, un ţel sau un vis anume, chiar dacă pare că mergem spre anul 2012 fără a şti unde anume ne duce vântul sorţii, şi a nu şti unde mergi conţine o intenţie. E ca şi cum ai pleca de acasă, dar nu ştii unde vrei să vrei să ajungi, ce vrei sau nu vrei să faci. Putem merge cu toţii pe străzi la întâmplare, putem hoinări uneori, putem stabili ca destinaţie ceva în genul "unde mă duce destinul" şi asta e o alegere. A nu avea o destinaţie e tot o destinaţie. Existenţa noastră curge uneori ca şi existenţa hoinarului, adică dincolo de un scop precis, clar şi fără nici un ţel. Din pricina asta, hoinarii sau cei ce merg la întâmplare printr-un an sau printr-o viaţă întreagă sfârşesc prin a privi consternaţi şi neputincioşi, cu invidie sau cu răutate către cei ce intră pe uşile aurite sau măcar pe cele frumoase ale succesului şi mulţumirii.
Să ai un ţel, un scop, să ai un vis şi apoi să acţionezi pentru a-l împlini înseamnă să ştii ce vrei şi apoi să acţionezi pentru a ajunge acolo unde vrei. Dacă pleci din Bucureşti către o destinaţie necunoscută, ajungi undeva, treci prin diferite oraşe şi sate, poţi chiar să te opreşti pe undeva, dar... unde ajungi? Unde te opreşti? Unde-i destinaţia? Cam aşa se întâmplă când nu avem un ţel. Aşa se întîmplă când nu ştim încotro vom merge în anul ce vine, în ziua ce vine, în clipa ce vine. Nu in