Ideea unui prag de jos al creşterii economice, în jur de 5 la sută, a prins. Aşa că este tot mai des invocată. E bine că ne dorim să avem, an de an, un PIB cu plus de minimum 5 la sută, căci altfel, fără nicio îndoială, nu vom avea în România o bunăstare reală.
N-ar fi însă deloc sănătos să ne facem iluzii că punerea în mişcare a economiei româneşti pe coordonatele performanţei, cu creşteri anuale de peste 5 la sută, va fi posibilă fără eforturi extrem de mari şi fără costuri inevitabile. Nu neg, Doamne fereşte, acele calcule ce arată că rezultatele visate sunt şi posibile şi că putem spera ca ele să apară în anii următori, în primul rând sub forma îmbunătăţirii nivelului de trai. Deocamdată însă citesc comunicatul din 3 decembrie al INS, privind cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul (pe nouă luni din acest an faţă de nouă luni din 2012), şi văd că, în loc de creştere, avem scădere. Şi dacă scade cifra de afaceri în comerţ, ceea ce înseamnă mai puţini bani pe piaţa de consum, mai puţine mărfuri cumpărate şi mai puţine încasări la capitolul TVA, de unde PIB de plus 5 la sută?! Şi de unde mai multă bunăstare?!
Din această capcană nu vom ieşi până când societatea românească nu va învăţa să obţină mai mult cu bani mai puţini. Şi până când nu va înţelege că un avânt economic sănătos cere mai multă eficienţă şi mai puţină risipă.
Necazul este că actuala criză ne-a aruncat într-un paradox: şomaj în creştere şi deficit de personal calificat. Când vorbim despre cauze, toţi ochii privesc într-o singură direcţie. Şi invocă dreptul câştigat de români începând cu 1 ianuarie 2002, de a circula fără vize, fapt ce a schimbat într-adevăr lucrurile în economia noastră. În jur de două-trei milioane de români au devenit rezidenţi ai altor ţări. Chiar dacă pleacă, vin, iar pleacă, cert este că pe piaţa muncii din România s-a rupt echilibrul, atât cantitativ, c
