Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldovenii, bătuţi de Piţurcă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Cu lecţia apărării bine învăţată, Pandurii Târgu Jiu şi SC Vaslui s-au anulat reciproc, lupta surdă de la mijlocul terenului lipsindu-i pe puţinii oameni prezenţi în tribune de spectacol în prima parte a meciului. Doar punctele contează. Viorel Hizo şi-a „betonat“ linia mediană cu cinci mijlocaşi în spatele singurului vârf, Burdujan, obligându-i pe elevii lui Cîrţu să apeleze des la pasa lungă. Ezitanţi în apărare, vasluienii au oferit câteva „cadouri“ pandurilor, însă elevii lui Sorin Cîrţu nu au profitat. În minutul 14, Andronic i-a pasat ideal lui Piţurcă în propriul careu, dar fiul selecţionerului a preferat o preluare în locul unui şut direct, fiind blocat. Acelaşi Piţurcă a creat cea mai mare ocazie a meciului câteva minute mai târziu, când a deviat cu capul pe spate pentru Tilincă, iar acesta l-a lobat pe Kuciak, ieşit la marginea careului mare, balonul trecând cu puţin pe lângă poarta goală. Hizo l-a chemat pe bancă pe Andronic şi, în ciuda faptului că a introdus un atacant, Temwanjera, echipa sa s-a apărat grupat în faţa careului propriu. Alex Piţurcă a mai ridicat o dată tribunele în picioare, dar lovitura sa de cap din poziţie centrală a ocolit spaţiul porţii lui Kuciak.

Cîrţu, eliminat

Pandurii au continuat asaltul la poarta vasluienilor şi după pauză, dar cu Mircea Irimescu în rol de antrenor principal. O greşeală a asistenului Popa care a oferit eronat mingea oaspeţilor l-a scos din sărite pe Cîrţu, care a aruncat cu o sticlă de apă spre el. Centralul Avram a intervenit şi l-a eliminat pe tehnicianul pandurilor, care s-a dus la vestiare, cedându-i prerogativele lui Irimescu. Un contraatac declanşat de Mingote i-a oferit lui Iordache şansa deschiderii scorului, însă lobul l-a trădat şi pe el. SC Vaslui a ripostat imediat din fază fixă, Genchev l-a servit pe Neagu, mingea deviată de vasluian întâlnind bara laterală a porţii lui Ming

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 26 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 57 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°