Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD câştigă în faţa PDL şi la numărul de mandate

Publicat in Adevarul, joi 11 iunie 2009 ·

Biroul Electoral Central a stabilit, ieri, rezultatele finale la euroalegeri. PNL contestă rezultatele votului din 7 iunie. Liberalii afirmă că acest scrutin este cel mai fraudat din istoria alegerilor postdecembriste. Biroul Electoral Central a rezolvat problema atât de dezbătută privind câştigătorul alegerilor europarlamentare. PSD a obţinut un mandat în plus faţă de PDL.

Social-democraţii vor trimite la Bruxelles 11 europarlamentari, în timp ce PDL a obţinut doar 10 mandate. Pe locul al treilea a rămas PNL, căruia i-au revenit cinci locuri, fiind urmat de UDMR şi PRM, cu câte trei  mandate. Elena Băsescu şi-a câştigat locul la Bruxelles candidând ca independentă.

Ciprian Claudiu Tănăsescu, intrat alături de C.V. Tudor şi de Gigi Becali în Parlamentul European, este fiul fostului primar de Mogoşoaia şi ex-parlamentar PRM, Dan Claudiu Tănăsescu. Relaţia acestuia din urmă cu preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost una tumultuoasă, mergând de la o camaraderie strânsă până la o despărţire cu scântei.

Reprezentantul PNL în BEC, Marius Bălăşescu, a refuzat să semneze procesul-verbal privind rezultatul alegerilor europarlamentare. Liberalii susţin că scrutinul a fost fraudat şi că nu vor să certifice rezultatele acestor alegeri. Refuzul reprezentantului PNL de a semna procesul-verbal nu împiedică procedura de validare a alegerilor.

Biroul Electoral Central va înmâna astăzi certificatele cu care cei 33 de europarlamentari se vor prezenta la Bruxelles pentru a-şi lua în primire mandatul.

 Lista europarlamentarilor români

PSD

1. Adrian Severin

2. Rovana Plumb

3. Ioan Mircea Paşcu

4. Adriana Ţicău

5. Daciana Sârbu

6. Corina Creţu

7. Victor Boştinaru

8. Sabin Cutaş

9. Catălin Ivan

10. Ioan Enciu

11.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 52 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 30 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 22 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 24 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°