Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul, reunire de campioni

Publicat in Adevarul, duminică 9 ianuarie 2011 · ·

Peste 500 de suporteri au venit la primul antrenament din 2011. Fotbaliştii liderului Ligii Iau revenit la stadion motivaţi de gândul că pot intra în istorie, cucerind primul titlu din existenţa Oţelului.

„Normal că revenim la antrenamente cu un singur ţel, vrem titlul!", a explicat atacantul Marius Pena. Gălăţenii au avut parte de o primire emoţionantă pe arena din valea Ţiglinei, jucătorii ieşind la antrenament în uralele celor 500 de suporteri care au umplut curtea stadionului. Aceasta a fost, de altfel, cea mai numeroasă asistenţă din ultimul deceniu la o reunire de lot.

„Este firesc să ne aştepte mai mulţi fani ca niciodată, atât timp cât suntem pe primul loc. Cu atât mai mult, ne simţim datori faţă de ei. Trebuie să facem totul să le oferim prilejul de a fi cel puţin la fel de bucuroşi şi la finalul campionatului. Îmi place să fac o comparaţie cu ciclismul, suntem purtători ai tricoului galben, cel al liderului, şi vrem ca la final să-l îmbrăcăm pe cel roşu, al câştigătorului", a declarat Marius Stan, directorul general al Oţelului. Nici antrenorul Dorinel Munteanu nu se teme de vreo echipă anume în lupta pentru titlu. „Dacă am acumulat 39 de puncte în tur, vreau un retur cu cel puţin încă pe atât. Avem tot timpul la dispoziţie ca să ne prindă primul meci de la reluarea campionatului în formă optimă. Sunt muţumit de lot, sper să convingă şi cei nou veniţi. Principalele noastre contracandidate sunt echipele care ne urmează în clasament, cam în aceeaşi ordine, dar nu mă tem de niciuna dintre ele, le respect şi atât. Important va fi doar ce facem noi" a declarat „Munti". Marius Stan consideră că este foarte posibil ca lipsa banilor din fotbalul românesc să reducă şi numărul de echipe din prima ligă.

„Criza se simte din ce în ce mai rău. Asta se vede şi din faptul că nu s-a întâmplat nimic spectaculos pe piaţa transferurilor. O să vedeţi că licenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 55 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 36 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 42 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°