- Editorial - nr. 152 / 7 August, 2012 Mai zilele trecute din aceasta vara a secetei parjolitoare si a dezamagirilor romanesti, a comportamentelor politice tot mai mocirloase, incercand sa raspund la intrebarea unui prieten, referitoare la implicarea mea in tot ce fac in gazetarie, pentru cultura romaneasca, ma gandeam si ma intrebam cat de cumplit ar fi sa ai sentimentul ca nu ai fi acel "gand dus pana la capat”, ca ardelean, cum spunea candva Lucian Blaga, sa nu termini ce odata ai inceput! Adica, ma intreba prietenul de-o viata: de ce m-am implicat si ma implic cu atata placere, responsabilitate si daruire in tot ce fac la cei 73 de ani? Fac ce fac, ca gazetar, in primul rand ca roman, pentru apararea principiilor si a adevarului, neintrerupt, de 50 de ani, anii unei jumatati de secol, cuprinsi intr-o "carte de munca”, fidel spuselor lui Aristotel ("Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este Adevarul”), dar si ale unui mare jurnalist american, Walter Lippmann, confesor al mai multor presedinti ai SUA, care ne avertiza: "Gazetaria nu-i o meserie pentru fricosi!” Respectand litera Constitutiei, am deschis mereu Legea fundamentala a Romaniei, la articolele 30 si 31, stiind ca libertatea de exprimare, deci a cuvantului, a presei, nu inseamna si libertatea de a macula, de a trece cu bocancii murdari peste vietile oamenilor, peste tara in care te-ai nascut, ai crescut, ai invatat, ai muncit, ai devenit roman! De ce m-am implicat? Pentru ca am refuzat, intotdeauna, mediocritatea plutonului tacut, acceptand sa traiesc doar in faptele tumultuoase ale realitatii vietii, dorind sa raman in posteritate asa cum sunt in acest "petic de cer” al luminii limbii romane, al PATRIEI mele – Romania! Am privit, din cand in cand, in lada de zestre a neamului meu si-s mandru, cum mereu am fost, cand vad cat de adanca-i aceasta zestre in trairea romaneasca! Pentru ca intotdeauna am a