Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul European aniversează 50 de ani de existenţă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 martie 2008 ·

Astăzi se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Parlamentului European (PE). Instituţia care formează, alături de Consiliul de Miniştri, corpul legislativ al instituţiilor europene, are sediul la Strasbourg, dar şedinţele pe comisii şi unele reuniuni plenare au loc la Bruxelles. Sursa: Parlamentul European Cu toate acestea competenţele PE nu sunt identice cu cele ale unui parlament naţional, în primul rând pentru că puterea legislativă a Comunităţii (adică competenţa de a adopta norme de caracter general) este, în principal, a Consiliului sau a Comisiei. PE, aşa cum apărea iniţial în Tratatele Constitutive, nu avea alte competenţe decât controlul asupra gestiunii Comisiei şi pe aceea de a emite Avize neangajante înainte de adoptarea - de către Consiliu la propunerea Comisiei - diferitelor norme sau înainte de a fi semnate Acorduri internaţionale. Pe măsură ce s-a intensificat procesul de integrare europeană, competenţele PE au crescut, fiind încă departe de cele tipice unui parlament, dar la fel de departe şi de lipsa practică de competenţe de la început. Astăzi, PE joacă un rol important în procesul de elaborare a normelor comunitare cât şi în cel de adoptare a bugetului comunitar, fără a avea, însă, competenţe directe în privinţa accederii de noi membri. PE are, însă, competenţe în privinţa resurselor pe care Comunităţile Europene le pun la dispoziţia integrării. Structura Parlamentului Încă din anul 1976 se decidea ca membrii PE să fie aleşi de către corpul electoral al fiecărui stat prin sufragiu universal, încetând astfel desemnarea acestora de către parlamentele naţionale. Dacă în Tratate se vorbeşte despre norme electorale unice, în realitate alegerile directe se fac conform legilor electorale din fiecare ţară, nici măcar principiul proporţionalităii nefiind respectat, deoarece numărul locurilor din PE nu este în raport direct cu populaţia. Organizarea PE este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 12 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 40 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°