Remiza de acasă a brezenilor în compania petroliştilor din Boldeşti (2-2) coroborată cu victoria Brăneştiului în compania Conpetului a rezolvat în această penultimă etapă calificarea direct în B a formaţiei Victoriei. Tricolorul va participa la barajul ce se va organiza la mijlocul lui iunie pentru a încerca să ajungă, după ani de tentative, în liga secundă.
Braşovencele au scos un singur punct, prin predeleni, la Bucureşti, în compania lui Juventus. Cu toate problemele echipei, jucătorii s-au dăruit şi au realizat ceea ce mulţi nu credeau. În schimb, Unirea, cu sacii în căruţă şi cu gândul la vacanţă, a pierdut pe teren propriu în faţa Chimiei Brazi, formaţie care la un moment dat se zbătea să scape de la retrogradare. O altă echipă cu probleme, cea din Bod, de abia a strâns 14 jucători pentru a ajunge la Berceni. Ajunşi aici cu un sfert de oră înaintea începerii partidei, nici nu au avut timp să se încălzească şi au primit singurul gol cu care au pierdut. Ghimbăvenii au acumulat şi ei trei puncte, dar nu pe teren, ci la masa verde, pentru că săcelenii s-au retras din campionat.
Remiză pe final de
campionat
Juventus - CF Predeal 1-1 (1-1)
Au înscris: Pălteanu (37) / Şpetcu (23)
CF Predeal: Grigoraş – Iorcic, Ceauşel, Şerban, Adăscăliţei (85 Ciocan) – Nedelea, Chervase, Şpetcu (80 Goagă), Iaru – Niculaie (46 Lupu), Ogodog Bo (83 Bodeanu). Antrenor: Adrian Furnică.
Problemele de la echipa predeleană i-au făcut pe jucători să aibă o evoluţie bună şi să revină cu un punct de la Juventus, o echipă de top a seriei. A fost o primă repriză liniştită. În min. 37, Şpetcu scapă pe contraatac, din marcaj, şi din 17m înscrie pe jos pe lângă bară. După niciun sfert de oră, Grigoraş greşeşte la şutul din 30m al lui Pălteanu şi gazdele egalează. La reluare, bucureştenii se instalează cu toată artileria în terenul predelean, dar Grig