Învăţătura copiilor de sus, care au frunze de brusture în loc de farfurii
În Prislopul Răşinariului, un cătun împins de sărăcie la marginea Mărginimii Sibiului, au ajuns, într-o bună zi, două dăscăliţe, care au transformat o mică încăpere dărăpănată într-o şcoală caldă şi primitoare. Apoi au venit încă două. Acum sunt patru doamne, iar copiii din Prislop le numesc, cu drag, "educatoare, învăţătoare, mame şi prietene".
Până la orele amiezii, şcoala zumzăie ca un stup. Două săli de grădiniţă şi două de şcoală primară (una cu cei de clasa I şi a III-a, şi una cu cei de a II-a şi-a IV-a). În total 76 de copii. Fericiţi. O vezi în zâmbetele lor, când îşi încalţă pantofii scâlciaţi, înşiraţi în holul şcolii. Şi-n ochii curioşi, întorşi către cele două educatoare şi două învăţătoare care bat noroaiele ca să ajungă în minţile şi în sufletele lor.
Educatoarea Bădilă Paraschiv Ana e prima care a rămas la şcoala din cătun. "Cum mă cheamă pe mine?", o întreabă ea pe Ileana, o copiliţă de trei ani ai cărei ochi te năucesc cu albastrul lor întunecat. "Aniţa", îi răspunde fetiţa poznaş. "Aniţa" are 56 de ani şi 35 de învăţământ, din care ultimii 11 şi jumătate în Prislop. "Atunci când am venit, am fost un an singură, şi la şcoală, şi la grădiniţă. În total erau 25 de copii - toţi într-o clasă, din care 2 de grădiniţă. Al doilea an, a mai venit o colegă, şi eu am început să alerg prin sat, din poartă-n poartă, să îi conving pe părinţi să lase copiii la grădiniţă. Apoi au venit tot mai mulţi, până s-a umplut şcoala."
În urmă cu opt ani i s-a alăturat următorul titular - învăţătoarea Anişoara Poplăcean. "Până în 2005, spune ea, a fost jale. Noi am zugrăvit, noi am reparat. În 2005 am făcut un proiect, să atragem fonduri PHARE. Se numea Şcoala din Prislop - Centrul Cultural al Comunităţii". Au cumpărat consumabilele pent
