Lunea trecută mi s-au întîmplat cîteva lucruri despre care abia pe la miezul nopţii mi-am dat seama că au o oarecare legătură.

Mai întîi, un coleg, conferenţiar la o facultate umanistă, care candidează pentru un post de profesor, mi-a povestit cum munceşte de cîteva zile să-şi "facă dosarul", bifînd tot felul de criterii şi căsuţe pur birocratice, total nerelevante pentru competenţa sa, compilînd liste cu articole publicate "în ţară şi în străinătate" şi blocîndu-se la chestiunea "articole publicate în reviste cotate ISI". (Pentru cine nu ştie, ISI este o bază de date internaţională cu reviste academice, în special din ştiinţele exacte.) Pur şi simplu, în domeniul său, n-are cum să publice în reviste cotate ISI. Aşa încît forurile competente se dau de ceasul morţii să "coteze" cele două-trei reviste româneşti de profil, să le "bage în ISI", adică; numai că sînt nişte criterii atît de... normale, încît va fi imposibil (de exemplu, "apariţia neîntreruptă şi la timp în ultimii zece ani" sau "existenţa unor abonaţi printre instituţii de specialitate şi biblioteci de profil", ceea ce nu e cazul cu zisele reviste academice româneşti).

Apoi, am primit un telefon de la un alt coleg, universitar italian, decan al unei facultăţi filologice. Printre altele, mi-a spus că în fiecare zi are cîte o şedinţă departamentală în care se discută diverse proceduri de "ieşire" din procesul Bologna (acela cu "crearea spaţiului universitar unic european", care se aplică şi la noi cu mare avînt), iar vinerea are o şedinţă de consiliu pe facultate în care se votează ce s-a dezbătut în timpul săptămînii. "Asta e - mi-a zis amicul -, procesul Bologna a dat chix la noi, nu e decît o imensă birocraţie fără conţinut; ştiu că voi abia îl adoptaţi, cînd veţi dori să scăpaţi de el, vă pot acorda consultanţă".

În fine, luni seara, la Realitatea TV, în emisiunea lui Robert Turcesc