Acest “Oh, Doamne!” cu care Marius Stan ne-a cam luat piuitul
M-am uitat bine dispus la finala portugheză de la Dublin, îmi plăcea în ce viteză, cu ce ambiţie, cu ce înverşunare “se omorau” pentru o cupă europeană, nu mai zic de miile de fani din tribune, aeropurtaţi tocmai de la Atlanticul lor pînă în Irlanda asta, şi ea în criză grea, ca şi ei, aiurea, alergau cu tot talentul şi vigoarea, jucau un fotbal foarte bun, iar mie nu-mi venea să le spun decît aşa: “Măi inconştienţilor, voi sînteţi neinformaţi? Nu ştiţi că jucaţi o finală a sărăntocilor? A celor care nu au loc la masa bogaţilor?”. Mă amuzam bine, adică rău, ca tot românul care băşcălizează tot ce nu-i stă în caracter şi inteligenţa sa inegalabilă. Şi ce dacă sîntem şi noi nişte sărăntoci în fotbal (şi nu numai…)? Nu suportăm că nu stăm şi noi la masa bogaţilor, acolo unde, desigur, ne era sortit locul, la cît talent şi minte avem. Aia ne doare, restul e dispreţ, impertinenţă, snobeală, lamentare, invidie neagră, grătar şi “Vino să te pup!”. Sîntem întru totul daţi naibii, aşa că e firesc să ne ia dracu’… de ce facem mofturi?
Adevărul este că eram bine dispus încă de dimineaţă, cînd citisem în Gazetă interviul domnului Marius Stan; vinerea trecută îi imputasem că prea tace şi acum, după ce o învinsese clar pe Poli, se dezinhibase, dăduse drumul la joc şi la buze, în mare formă de şut, dar şi de dribling. Dribla lejer cîteva probleme, însă mai presus de toate avea luciditatea veselă şi tristă, ca în Topîrceanu. E mare lucru, căci de obicei luciditatea, la noi, e sumbră. Nu. Domnul Marius Stan, în clipele euforiei, mîndru de jucătorii săi, putea să zică negru pe alb: “Dacă ai bun- simţ te întrebi ce căutăm noi să jucăm în grupe, pe Camp Nou, pe Bernabeu… Oh, Doamne!”. Poate că nu e exemplar, poate că nu e corect politiceşte - cam defetist, nu? - dar e perfect just ca sentiment. Ne-a cam
