Elveţienii au votat astăzi, într-un referendum, împotriva limitării salariilor şefilor de companii, arată primele date după închiderea secţiilor de votare, conform agenţiei AFP, citată de sursele de presă.
Aceştia au mai respins, totodată, şi alte două propuneri ce vizau asistenţă financiară pentru familii şi creşterea taxei de autostradă de la 40 de franci elveţieni la 100 de franci elveţieni (82 euro).
Potrivit datelor iniţiale, propunerea privind limitarea salariilor mari, numită "Iniţiativa 1:12", a fost respinsă cu 65% din voturi, marja de eroare fiind de 3%.
"Iniţiativa 1:12" prevede ca diferenţele salariale dintr-o companie să se încadreze în intervalul 1 - 12, adică cel mai mare salariu din companie să nu poată fi mai mare de 12 ori decât cel mai mic salariu obţinut de un angajat al aceleiaşi firme, mai arată sursa citată.
Propunerea a venit în contextul salariilor foarte mari obţinute de şefii multinaţionalelor din Elveţia, plasate în jurul a zeci de milioane de franci elveţieni şi denunţate adesea de către politicienii de stânga.
F.A. Elveţienii au votat astăzi, într-un referendum, împotriva limitării salariilor şefilor de companii, arată primele date după închiderea secţiilor de votare, conform agenţiei AFP, citată de sursele de presă.
Aceştia au mai respins, totodată, şi alte două propuneri ce vizau asistenţă financiară pentru familii şi creşterea taxei de autostradă de la 40 de franci elveţieni la 100 de franci elveţieni (82 euro).
Potrivit datelor iniţiale, propunerea privind limitarea salariilor mari, numită "Iniţiativa 1:12", a fost respinsă cu 65% din voturi, marja de eroare fiind de 3%.
"Iniţiativa 1:12" prevede ca diferenţele salariale dintr-o companie să se încadreze în intervalul 1 - 12, adică cel mai mare salariu din companie să nu poată fi mai mare de 12 ori decât cel mai mic salariu obţinu