În pofida tot mai multor voci din stradă care cer înlăturarea sa din funcţie, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a reiterat, sâmbătă, că nu îşi va da demisia pe fondul acuzaţiilor de corupţie care au forţat plecarea a trei miniştri din cabinetul său, informează BBC.
Aflat la un miting din apropierea aeroportului principal din Istanbul, premierul turc a promis că va lupta în ceea ce el a numit „cea mai mare provocare” a guvernului său în cei 11 ani de mandat.
Erdogan a denumit ancheta derulată în cazurile de corupţie drept o „campanie de defăimare” şi a cerut celor prezenţi la miting să voteze pentru partidul său la alegerile locale de luna viitoare.
„Cei care numesc ceea ce se întâmplă acum drept o anchetă de corupţie sunt ei înşişi corupţi”, a spus Erdogan.
Curtea Supremă a ţării a blocat recent un decret guvernamental prin care Poliţia era obligată să-şi informeze superiorii cu privire la debutul investigaţiilor.
De asemenea, premierul Recep Tayyip Erdogan i-a denunţat pe judecătorii turci că sunt în colaborare cu grupări criminale în scopul de a compromite persoane nevinovate.
„Unii magistraţi acţionează în mod concertat cu anumite grupări criminale şi în colaborare cu unele instituţii de presă, pentru a compromite persoane nevinovate prin divulgarea unor documente confidenţiale”, a declarat Erdogan în cadrul unei întâlniri a Partidul Dreptatii şi Dezvoltării (AKP).
Săptămâna aceasta, premierul turc a realizat o amplă remaniere guvernamentală dupa ce trei miniştri şi-au dat demisia pe fondul acuzaţiilor de corupţie.
„Dorim solidaritate. Câteva mişcări, instituţii de presă şi cercuri de afaceri au orchestrat acest complot odios”, a mai spus premierul Erdogan.
În ultimele zece zile, mai mulţi oficiali din justiţie şi poliţie au fost eliminaţi din funcţii după ce au efectuat primele arestări.
Mai multe prot