Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ivo Pinto: "Meciul cu Braga va fi ca o finală!" Clujenii au găsit un alt adversar pentru meciul de marţi

Publicat in Pro Sport, luni 19 noiembrie 2012 ·

Fundaşul echipei CFR Cluj, Ivo Pinto, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Sporting Braga, contând pentru etapa a cincea a Ligii Campionilor, este ca o finală, deoarece o victorie ar asigura calificarea campioanei României în primăvara europeană a cupelor europene.

"Meciul cu Braga e ca o finală. Dacă vom câştiga mâine, ştim foarte bine că avem şanse foarte mari de a merge mai departe. Jocul de mâine o să fie diferit faţă de cel din tur. Ne dorim un rezultat pozitiv şi vrem să-i facem un cadou domnului Paszkany, dar nu în ultimul rând şi nouă jucătorilor. Nu cred că ceaţa va influenţa jocul. Trebuie să luptăm în orice condiţii. Dacă va fi ceaţă atunci va fi şi pentru noi şi pentru ei", a spus Pinto.

Antrenorul Paulo Sergio, care a anunţtat că fundaşul Ricardo Cadu a fost recuperat după accidentarea suferită la meciul cu Astra Giurgiu de vineri, a afirmat că Sporting Braga este un adversar puternic, care dă şapte jucători la echipa naţională a Portugaliei.

"CFR nu a fost niciodată în ceaţă. Am făcut o a doua repriză foarte bună contra Astrei, dar situaţia din teren i-a ajutat pe cei de la Astra. Ştim şi vrem să evoluăm din ce în ce mai bine şi prin această creştere a jocului vrem să demonstrăm că a fost doar un mic accident. Cunosc foarte bine pe Braga şi pe antrenor. În momentul de faţă este un club care dă foarte mulţi jucători echipei naţionale a Portugaliei, şapte. Vrem să fim competitivi, curajoşi pentru a ne crea ocazii şi a marca goluri. Ştim cu toţii cum a câştigat CFR cele patru puncte. Când echipa devine defensivă o face pentru că adversarul este mai puternic. Echipa mea o să joace ofensiv în funcţie de adversar", a adăugat Sergio.

Meciul dintre CFR Cluj şi Braga este programat, marţi, de la ora 21.45, în grupa H a Ligii Campionilor.

Acum poti viziona meciurile din

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 27 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 42 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum o ora
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°