Poliţia Rutieră a adus în parcarea instituţiei autoturisme grav avariate, pentru a sublinia consecinţele neglijenţei la volan. Sursa: Sergiu Rusu
Conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava a găsit o nouă sperietoare pentru şoferii care nu respectă regulile de circulaţie. Mai multe autoturisme transformate în mormane de fiare vechi, după ce-au fost implicate în accidente rutiere grave, au fost tractate şi lăsate în parcarea de lângă sediul poliţiei.
Scopul acestei „expoziţii“ este acela de a-i avertiza pe conducătorii auto care trec prin zonă, dar şi pe pietoni care sunt consecinţele încălcării regulilor de circulaţie. Cum în imediata apropiere se află un hipermarket, maşinile distruse sunt văzute zilnic de mii de oameni care trec prin zonă.
„După cum arată, nu cred că a scăpat nimeni cu viaţă“
Campania poliţiştilor suceveni pare să-şi fi atins destul de repede obiectivul, mai ales în ceea ce priveşte reacţia imediată a trecătorilor.
Astfel, toţi cei care ajung în zonă se opresc, chiar şi numai pentru câteva secunde, pentru a privi fiarele contorsionate pe patru roţi. „Sunt şocante aceste imagini. Şi fiul meu are permis de conducere şi mereu îi atrag atenţia să aibă grijă. După cum arată, nu cred că a scăpat nimeni cu viaţă din aceste maşini. Doamne fereşte!“, îşi face cruce o femeie, în timp ce se îndrepta către hipermarket.
Dacie Logan lovită frontal de o Alfa Romeo
Un bărbat se opreşte şi el lângă o Dacie, care este distrusă aproape în totalitate, şi se uită cu groază în interior. Din păcate, conducătorul Daciei respective nu a avut nicio şansă de supravieţuire după ce maşina sa a fost lovită violent de un autoturism condus de un şofer beat, care a intrat pe contrasens, potrivit poliţiştilor.
Printre maşinile făcute zob este şi un taxi, o Dacia Logan. În u