Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rulmentistele au avansat 5 locuri

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 5 octombrie 2010 ·

Săptămâna precedentă liga naţională de handbal feminin a disputat două runde, după pauză pricinuită de evoluţia echipei naţionale la Cupa Mondială (pe care a câştigat-o) din Danemarca. Doar trei formaţii, campioană de la Oltchim, vicecampioana din Cluj şi cea a Rulmentului au reuşit să obţină câte două victorii. De altfel primele două şi-au ocupat primele locuri ale clasamentului. Chimistele au trecut de bronzul ediţiei precedente din Constanţa şi de Cetate Deva iar clujencele au învins pe rând formaţia băimăreană şi nou promovata din Craiova. Rulmentistele, care după primele două etape în care evoluaseră în compania a două formaţii de cupe europene ocupau ultimul loc, au reuşit ca după victoriile de la Deva (26-25) şi cu ”U” Reşiţa, meci disputat tot în deplasare, deşi conta pe teren propriu (30-25), a urcat cinci locuri în clasament (locul 9) fiind la numai două puncte de podium. Dintre celelalte rezultate a surprins victoria obţinută de craiovence la Reşiţa dar şi înfrângerea formaţiei din Zalău în partida de la Bucureşti cu CSM.

Pentru rulmentiste urmează un meci dificil la Cluj în faţa echipei care evoluează în cupele europene şi care recent a fost eliminată din barajul pentru grupele Champions League. După partida de la Sf. Gheorghe cu reşiţencele, elevele lui Mariana Târcă şi Dumitru Berbece au promis că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a se comporta onorabil.

Rezultatele complete ale celor două runde. Runda a III-a: Oltchim Rm. Vâlcea-Tomis Constanţa: 41-29(20-15); ”U” Reşiţa -S.C.M.U Craiova 19-20((8-10); ”U” Jolidon Cluj-HCM Ştiinţa Baia Mare 30-27(14-12); HCM Buzău-Oţelul Galaţi 25-30 (11-15); Dunărea Brăila-HCM Roman 24-22 (11-11); CSM Bucureşti-HC Zalău 27-25 (15-12); Cetate Devatrans-Rulmentul Municipal Braşov 25-26 (11-15).

Runda a IV-a: Tomis Constanţa-HC Zalău 30-20 (15-10); HCM Roman-CSM Bucureşti 32-29(17-16); Oţelul Galaţ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°